x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, spune că nu a luat în calcul demisia

Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, spune că nu a luat în calcul demisia

18 Iul 2019   •   16:05
Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, spune că nu a luat în calcul demisia

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, a declarat joi, că nu a luat în calcul demisia la acest moment, cerută atât de premierul Viorica Dăncilă.

"Nu am luat în calcul o demisie la acest moment. Nu consider că mă fac vinovat de nefuncţionalitatea platformei informatice şi sunt anumite lucruri care trebuie privite în ansamblu, de-a lungul timpului, de ce s-a ajuns la o astfel de situaţie", a spus Vulcănescu.

El a afirmat că intenţionează să pună la dispoziţia premierului toate elementele cu privire la sistemul informatic al cardului de sănătate, astfel încât să poată fi luată "o decizie informată".

"Intenţionez să-i pun la dispoziţia doamnei prim-ministru absolut toate elementele de care avem nevoie, astfel încât să putem lua o decizie informată", a arătat şeful CNAS.

Potrivit acestuia, în prezent, se încearcă executarea testelor finale pentru repunerea în funcţiune a platformei informatice.

"Există un raport la care lucrăm şi la fel de important este că încercăm în momentul de faţă să executăm testele finale pentru revenirea la modul de funcţionare online al platformei informatice", a adăugat Răzvan Vulcănescu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Răzvan Vulcănescu