x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prețul asigurărilor RCA a explodat. Creștere de 40%, deși oficial tarifele sunt înghețate: Mă costă cât rata la casă

Prețul asigurărilor RCA a explodat. Creștere de 40%, deși oficial tarifele sunt înghețate: Mă costă cât rata la casă

de Redacția Jurnalul    |    30 Mai 2024   •   01:00
Prețul asigurărilor RCA a explodat. Creștere de 40%, deși oficial tarifele sunt înghețate: Mă costă cât rata la casă
Sursa foto: ThinkstockPhotos

Asigurările RCA sunt din ce în ce mai scumpe, deşi, oficial, tarifele sunt îngheţate. Unii şoferi sunt nevoiţi să achite pentru poliţia obligatorie mai mult decât îi costă o rată la bancă.

Potrivit Antena 3 CNN, creşterile de preţ ale asigurărilor RCA ajung chiar şi la 40%, spun brokerii. Tocmai de aceea, mulţi recurg la plata în rate a poliţei, o soluţie pe care doar o parte din asiguratori o acceptă. Poliţa RCA costă tot mai mult de la o lună la alta, deşi de peste un an tarifele sunt îngheţate.

Un șofer care are 29 de ani, o mașină de oraș, cu capacitate cilindrică mică, fără evenimente în trafic, va plăti cea mai ieftină poliță RCA la prețul de 2.055 lei, cu 100 de lei mai mult decât în luna februarie. Cea mai scumpă poliță este acum 4.575 lei.

"Prețurile din ultimii ani mi se par exagerate. Undeva la jumătate ar trebui să fie real", a spus un șofer.

Plafonarea nu a scutit şoferii de scumpiri, spun brokerii de asigurare. "Prețurile în ultimul an jumătate au crescut constant. Noi am înregistrat creșteri și de 40% pe unele categorii.

De ce? Pentru că nu a fost o plafonare, a fost doar o plafonare la un anumit nivel practicat de fiecare asigurător la nivel de sfârșit de februarie 2023", a spus Viorel Vasile, președinte onorific al Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare.

Mulţi români caută soluţii, iar unii dintre ei aleg eşalonarea plăţii. 

"Asigurările RCA se pot plăti în rate la unii asiguratori, însă nu la toti pentru cei care nu oferă posibilitatea plații în rate, majoritatea brokerilor oferă în parteneriat cu o bancă flexibilă patru rate fără dobândă sau 6-12 rate cu dobânda băncii", a spus Ștefan Prigoreanu, președinte Patronatul Brokerilor de Asigurare-Reasigurare.

Plafonarea tarifelor RCA este în vigoare până la finalul lunii iunie. Este în aşteptare noua lege RCA, un act normativ cu multe reguli noi, aflat în analiză în Parlament.

×
Subiecte în articol: rca asigurari preţuri crestere