x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Sectorului 2 lansează un concurs pentru revitalizarea a patru spații publice

Primăria Sectorului 2 lansează un concurs pentru revitalizarea a patru spații publice

04 Dec 2020   •   17:44
Primăria Sectorului 2 lansează un concurs pentru revitalizarea a patru spații publice
Sursa foto: Lucian Alecu

Prim[ria Sectorului 2 lansează un concurs de soluții pentru revitalizarea a patru spații publice de pe Intrarea Ion Voicu, Aleea Avrig, spațiile dintre blocurile cuprinse între Mașina de Pâine, Colentina și Strada Renului.

„Capitala, dar mai ales Sectorul 2, a rămas cu foarte puțin spațiu public disponibil. După zeci de ani de retrocedări cu dedicație și o densificare urbană galopantă și haotică, azi suntem obligați să găsim soluții inovative care să acopere nevoile stringente: spațiu verde, locuri de recreere, parcări, etc.  Drept urmare e important ca fiecare metru pătrat să fie exploatat la maxim. Să îmbinăm utilul cu plăcutul. Și să arate bine. La Sectorul 2 schimbăm modul de lucru.  Inițiem concursuri de idei pentru amenajarea acestor spații. Așteptăm proiecte de la toți specialiștii de profil: arhitecți, urbaniști, peisagiști. Vom avea un juriu extern care va gestiona analiza proiectelor. Vom organiza consultări publice la locație cu cele mai inspirate proiecte. Iar în primăvară, proiectele câștigătoare devin realitate. Sunt încrezător că în România avem profesioniști care pot pune pe masă idei inovative remarcabile de care ne vom putea bucura toți.”, scrie Radu Mihaiu, pe contul său de Facebook.

 

×
Subiecte în articol: sector 2 revitalizare spatii publice