UPDATE
Primarul general Nicușor Dan anunță că va ataca în instanță raportul Agenției Naționale de Integritate (ANI) și solicită Agenției să ofere acces presei la întregul dosar administrativ în baza căruia au întocmit raportul.
Comentând comunicatul Agenției Naționale de Integritate, Nicușor Dan a spus că va ataca în instanță raportul ANI, pentru că are o interpretare eronată a legii.
„Voi ataca în instanță în termenul legal Raportul Agenției. Agenția imi impută două fapte, pentru care are o interpretare eronată a legii. Pe perioada de vacanță a funcției de director al unor instituții din subordinea Primăriei Capitalei, am exercitat față de aceste instituții atribuțiile legale ale primarului (art. 154 alin. 4 Cod Administrativ) “Primarul conduce instituțiile publice de interes local, precum și serviciile publice de interes local”, fără a ocupa funcția de director în aceste instituții și fără a fi retribuit. Sancțiunea dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții a fost dispusă persoanei juridice Primarul Municipiului București, nu persoanei fizice Nicușor Dan, fapt confirmat de instanță”, spune Nicușor Dan.
Primarul general solicită Agenției Naționale de Integritate să ofere acces presei la întregul dosar administrativ în baza căruia a fost întocmit Raportul.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul pentru abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane și pentru incompatibilitate în cazul primarului general Nicușor Dan. Prefectura trebuie să verifice cum a deținut Dan patru funcții în instituții publice.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de primar general, Nicușor Daniel Dan a exercitat și alte funcții de conducere în cadrul a patru instituții sau servicii publice, fără mandat de reprezentare, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Primarul general s-ar fi aflat în conflict de interese administrativ în perioada 7 august – 7 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB).
„Nicușor Daniel Dan a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat. Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 Lei la 14.517.000 Lei. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003”, arată ANI într-un comunicat transmis joi.
A fost sesizat Parchetul pentru abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către dan Nicușor Daniel a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul Penal și a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât: amenda contravențională aplicată de către o instituție publică persoanei fizice Dan Nicușor Daniel a fost achitată de Primăria Municipiului București, iar demersurile de contestare la instanța abilitată au fost efectuate de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București pentru Dan Nicușor Daniel atât în calitate de persoana fizică, cât și în calitate de primar general, documentul purtând semnatura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calități. În perioada 7 august – 7 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat”, arată ANI.
De asemenea, a fost sesizată și Prefectura Capitalei cu privire la legalitatea exercitării de către primarul general Nicușor Dan a celor patru funcții de conducere în cadrul instituțiilor sau serviciilor publice (Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administrația Străzilor București, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte), fără a avea un mandat de reprezentare.
A fost sesizată Curtea de Conturi a României cu privire la legalitatea achitării amenzii contravenționale aplicată lui Nicușor Dan în calitate de persoană fizică, din bugetul Primăriei Municipiului București.
De asemenea, ANI constată că și fostul primar general Sorin Oprescu se afla în incompatibilitate în perioada 3 ianuarie 2018 – 15 iunie 2020, întrucât a deținut și exercitat simultan cu funcția de Șef Secție - Clinica Chirurgie Generală IV din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București și funcția de Manager al unui proiect finanțat din fonduri europene al cărui beneficiar a fost Spitalul Universitar de Urgență București, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 95/2006.
(sursa: Mediafax)