Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a primarului din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel.
Edilul a fost reţinut joi de procurori, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la administratorul unei firme, arhitectul bucureştean Sorin Dragoş Popescu.
Potrivit DNA, la începutul anului, Primăria din Râmnicu Vâlcea a încredinţat unei firme un contract de prestări de servicii, în valoare de 200.000 de euro, având ca obiect lucrări de amenajare a unor spaţii publice din oraş.
În luna ianuarie, Frâncu i-a pretins administratorului firmei căreia îi fusese încredinţat contractul 10% din valoarea lucrărilor.
"După finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări servicii şi plata unei prime tranşe din banii datoraţi de primărie, la data de 22 aprilie, Emilian Frâncu i-a pretins aceluiaşi denunţător să îi remită, printr-un intermediar, suma de 50.000 lei pentru ca, în schimb, să semneze documentele care condiţionau efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe către firma acestuia, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era Primăria Râmnicu Vâlcea", susţin procurorii.
DNA precizează că Emilian Frâncu i-a mai solicitat aceluiaşi administrator să achite şi suma de 40.000 de lei, disimulată într-un contract de sponsorizare, după plata ultimei tranşe pentru prestarea serviciilor de către firma lui.
Joi, 25 aprilie, conform înţelegerii anterioare, administratorul i-a dat primarului, prin intermediar, suma de 50.000 lei, moment în care au intervenit procurorii DNA şi l-au reţinut pe Emilian Frâncu.
Acesta a fost adus la sediul DNA din Bucureşti şi audiat mai multe ore, după care anchetatorii au solicitat instanţei arestarea lui pentru 29 de zile.