x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul, moaşă comunală şi pompier

Primarul, moaşă comunală şi pompier

de Nina Marcu    |    07 Feb 2011   •   16:10

Pentru că localitatea prahoveană Salcia este, nu numai izolată, la marginea judeţului, ci şi foarte săracă, pentru orice problemă localnicii apelează la primarul Dan Boştină, care este singurul din comună, care are o maşină. Nici drumurile până aici nu sunt foarte bune şi nici salvarea, nici pompierii nu se încumetă până la Salcia, când este câte un caz de urgenţă. Aşa se face că, primarul este şi pompier, şi moaşă comunală, şi vornic la nunţi. El este cel care duce, la orice oră din zi şi din noapte bolnavii la spital, la Ploieşti. Tot el fuge cu furtunurile întinse să stingă focul, dacă se aprinde pe la vreo casă. Primarul moşeşte copiii, căci se întâmplă să nu ajungă până la maternitate cu tinerele mame şi, dacă ele nasc în maşină, el ce să facă? Trebuie să lege buricul copiilor. Când are câte unul nuntă şi ginerica ori mireasa nu sunt din aceeaşi comună, primarul urcă tot familionul în maşină – o Dacie, care a văzut multe la viaţa ei – şi se duce după acesta. Dan Boştină are vreo 15 fini cununaţi şi vreo 30 de finuţi botezaţi. Cum nu are unul naş, cum vine la “domnu’ primar”, să-i cunune ori să-i boteze el. Aşa se face că primarul este naş sau cumătru pentru toată comuna de 1200 de suflete. Şi, nici nu se pune problema ca la alegerile din 2012 să nu iasă tot el primar…

×