Cadrele didactice au decis să nu renunţe la proteste. Preşedintele Federaţiei Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că sindicaliştii afiliaţi celor patru confederaţii din Învăţământ au decis să continuie acţiunile de protest conform calendarului anunţat pe 12 mai.
Pe lângă greva generală, profesorii nu vor trece note şi calificative în catalog şi nu vor participa la examene naţionale sau orice fel de evaluări, astfel încât anul şcolar să fie blocat.
Totodată, profesorii vor continua să participe la mitinguri de protest. "Netrecerea notelor şi a calificativelor în documentele şcolare oficiale, neparticiparea la examenele naţionale şi la orice tip de evaluare şi neîncheierea situaţiei şcolare. Toate acestea având drept rezultat blocarea sfârşitului de an şcolar. Grevă generală şi mitinguri de protest. În egală măsură, s-a decis constituirea unui comitet de criză care să monitorizeze derularea protestelor", a anunţat Gheorghe Isvoranu, citat de Antena3.
Sindicaliştii din Educaţie cer renunţarea la măsura privind reducerile salariale, dar şi demisia ministrului Daniel Funeriu.
"Federaţiile sindicale reprezentative din Învăţământ cer renunţarea la măsurile care îi afectează pe salariaţii din Educaţie, măsuri prevăzute în proiectul legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, modificarea proiectului Legii Educaţiei Naţionale, în sensul acceptării revendicărilor federaţiilor sindicale reprezentative din Învăţământ şi demisia ministrului Daniel Funeriu ca urmare a atitudinii incalificabile faţă de salariaţii din sistem şi a gravelor abuzuri comise în exerciţiul funcţiei", a mai spus Isvoranu.
Citește pe Antena3.ro