Tribunalul Bucureşti a respins miercuri cererea procurorilor de arestare preventivă a profesorului universitar Dan Păcurariu, acuzat că şi-a ucis iubita în anul 1998, urmând ca el să fie cercetat în libertate sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Decizia instanţei nu este definitivă, însă până la judecarea contestaţiei procurorilor profesorul va fi eliberat din arest.
Profesorul a fost reţinut marţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Dan Păcurariu, în vârstă de 55 de ani, este profesor la Universitatea Hyperion din Bucureşti. El a avut o relaţie cu una dintre studentele sale, Mihaela Fulga, absolventă în anul 1996 a Facultăţii de Filologie, secţia limba chineză. După absolvire, femeia a lucrat doi ani la un liceu din Bucureşti, după care, în anul 1998, a primit o ofertă să predea în China.
Extrem de gelos, profesorul Dan Păcurariu nu a fost de acord cu plecarea Mihaelei, între cei doi având loc certuri violente. Anchetatorii susţin că, în noaptea de 26/27 iunie 1998, profesorul a mers la locuinţa iubitei sale, în vârstă de 30 de ani, pentru a o convinge să nu plece. Nu a reuşit, aşa că a decis să o ucidă, lovind-o în cap cu un corp dur, fapt ce i-a cauzat moartea. Cadavrul fetei a fost descoperit peste două zile în stare de putrefacţie.
Procurorii mai susţin că agresiunea a avut loc în contextul degradării relaţiei dintre Păcurariu şi Mihaela Fulga, ca urmare a manifestărilor excesive de gelozie ale profesorului, acesta fiind extrem de posesiv. Astfel, Dan Păcurariu o urmărea pe femeie la locul de muncă, pe stradă, o aştepta perioade lungi de timp pe holul blocului, o suna în mod frecvent cu scopul de a verifica unde este şi la ce oră ajunge acasă.
Sursa: Agerpres