x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Proiectele de infrastructură vor trece de la autoritățile centrale la cele locale

Proiectele de infrastructură vor trece de la autoritățile centrale la cele locale

12 Iun 2020   •   12:04
Proiectele de infrastructură vor trece de la autoritățile centrale la cele locale
Sursa foto: Gov.ro

Proiectele de infrastructură de interes local vor putea fi transferate de la autorităţile centrale la nivelul autorităţilor locale, în urma unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvern, a spus, vineri, șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

 

„Un act normativ adoptat în şedinţa de guvern de ieri reprezintă o adevărată revoluţie în domeniul proiectelor de infrastructură derulate cu fonduri europene. Astfel, Ministerul Fondurilor Europene a propus şi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă care permite transferul proiectelor de infrastructură rutieră şi feroviară de interes local de la autorităţile centrale la nivelul autorităţilor locale. În traducere liberă, este o soluţie aşteptată, cerută de foarte mult timp de către autorităţile locale care asistau neputincioase la modul în care unele rute de transport cu trafic intens, pur şi simplu aglomerau comunităţile locale, aglomerau infrastructura de transport local la nivelul unor orașe și localităţi, fără a putea interveni pentru modernizarea, extinderea sau reabilitarea acestor infrastructuri", a spus Dancă.

Prin această ordonanță de urgență, autorităţile locale vor avea posibilitatea să preia în gestiune şi execuţie proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară de interes local, fie prin autoritatea locală, fie prin asociaţii de dezvoltare intercomunitare, pentru dezvoltarea şi execuţia unor lucrări pe infrastructura de interes naţional.

„Astfel, drumuri naţionale, centuri ocolitoare care nu erau până în prezent în grafic de execuţie la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor putea fi transferate la autorităţile locale şi executate în gestiunea acestora, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, acestea să revină în administrarea Companiei Naționale de Autostrăzi”, a adăugat sursa citată.

Conform oficialului Guvernului, se rezolvă o problemă acută a Programului Operaţional Infrastructură Mare, respectiv un risc de dezangajare de peste două miliarde de euro, pentru că este vorba de proiecte care au întârziat şi „acum acestea au posibilitatea să fie transferate la nivel local, unde există voinţă şi interes major pentru realizarea acestora şi vor putea fi realizate, astfel încât România să nu piardă banii europeni”.

„Tot în cadrul aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, inițiată de Ministerul Fonduriloe Europene au fost introduse modificări în ceea ce priveşte decontarea unor cheltuieli, în special pentru zona de cercetare, cu acordul Comisiei Europene. În cadrul proiectelor de cercetare vor putea fi decontate cheltuieli de până la 75% cu achiziţia echipamentelor, în primul an de derulare a proiectului. Aceste cheltuieli erau până în prezent decontate ulterior desfăşurării unor etape din cadrul proiectului și nu puteau fi decontate în prima etapă. Este o modificare importantă care grăbeşte şi facilitează derularea proiectelor de cercetare", a subliniat Dancă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Ionel Dancă