x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PROTECŢIE / Poliţişti sub acoperire în RATB

PROTECŢIE / Poliţişti sub acoperire în RATB

de Iulia Barbu    |    19 Ian 2009   •   00:00

Şeful Poliţiei Capitalei, chestorul principal Marian Tutilescu, a dispus măsuri suplimentare de creştere a gradului de siguranţă a bucureştenilor care călătoresc cu mijloacele de transport în comun. Aceasta vine ca urmare a creşterii numărului de incidente.



Astfel, echipe ale structurilor de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei vor acţiona zilnic, în civil, pe mijloacele de transport în comun. În acest fel se urmăreşte prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, dar şi creşterea siguranţei publice. Echipele de flagrant vor colabora în permanenţă cu alte structuri ale Poliţiei Capitalei, dar şi cu RATB-ul. Informaţiile obţinute din teren vor fi analizate, astfel încât să se găsească soluţii cât mai eficiente. Această măsură vine în completarea dispozitivului de supraveghere permanentă a traseelor folosite de elevi. "Deşi nu mai are structura specială în combaterea micului trafic şi consum stradal de droguri, aceasta trecând de la 1 ianuarie în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, ea va continua să furnizeze informaţii pe acestă zonă colegilor din IGPR", a mai precizat Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

×
Subiecte în articol: observator