„Jandarmii au identificat un bărbat, cetățean polonez, cu vârsta de 36 de ani, prezent la adunarea publică purtând asupra sa un briceag. Totodată, acesta a tulburat ordinea publică și a distrus un panou metalic al Jandarmeriei”, informează Jandarmeria Capitalei.
În acest context, au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 253, art. 371 și art. 372 din Codul Penal al României.
Susținătorii lui Călin Georgescu au organizat, luni, un protest violent în Piața Victoriei din Capitală. Manifestanții au forțat dispozitivul de panouri metalice, după anunțul privind demisia președintelui Klaus Iohannis, mai precizează Jandarmeria Capitalei.
(sursa: Mediafax)


