Zeci de iubitori de animale au protestat şi astăzi în Parcul Izvor, în speranţa că vor opri legea eutanasierii câinilor fără stăpân. Cum proiectul legislativ nu a intrat nici astăzi pe ordinea de zi, protestatarii au renunţat deocamdată la miting, până după Sărbătorile de Paşte. "Am reuşit să mai amânăm această lege deocamdată. Astăzi a fost la punctul 54 pe ordinea de zi şi nu s-a dezbătut în Parlament, deci mai aşteptăm până după Paşte. Săptămâna viitoare vom organizaa alte mitinguri, tot aici (în Parcul Izvor n.r.), până când vom opri legea", a declarat fostul senator Marius Marinescu.
Ieri şi astăzi s-au împlinit şi zece ani de la începerea eutanasierii câinilor în Bucureşpti, protestatarii aducând la miting, pe lângă pancarte, lumânări şi coroane de flori pentru miile de animale măcelărite. "Se iau o grămadă de bani pe eutanasiere, pe aşa-zisa eutanasiere, pentru că bietele animale sunt omorâte cu bestialitate, cu lichid de frână sau spânzurate, cum s-adescoperit de multe ori", spune Bianca M., una dintre participantele la mitingul de astăzi. De asemenea, asociaţile pentru protecţia animalelor demonstrează cu cifre că eutanasierea câinilor de pe străzi este de zece ori mai costisitoate decât sterilizarea, dar şi ineficientă, pentru că alţi câini vor lua locul celor omorâţi, la scurt timp după ce animalele vor dispărea de pe străzi. "Numai prin sterilizarea câinilor fără stăpân se va rezolva problema această, chiar dacă va trebui să aşteptăm patru ani ca ei să dispară de pe străzi. Dacă sunt sterilizaţi nu se mai pot înmulţi, iar prin întoarcerea lor în aceleaşi locuri din care au fost luaţi, ne asigurăm că nu vor putea veni alţi câini în locul lor", explică Kuki Bărbuceanu, reprezentantul Asociaţiei Vier Photen, care de mulţi ani se ocupă de sterilizarea câinior din mai multe oraşe ale ţării, fiind în măsură să pună la dispoziţia autorităţilor şi datee concrete despre acest fenomen.