x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vechimea în muncă, recunoscută pentru psihologii cu activitate independentă

Vechimea în muncă, recunoscută pentru psihologii cu activitate independentă

de Redacția Jurnalul    |    08 Iul 2023   •   06:00
Vechimea în muncă, recunoscută pentru psihologii cu activitate independentă

Psihologilor care își desfășoară activitatea în cabinete individuale, cabinete asociate sau societăți civile profesionale le va fi recunoscută vechimea în muncă și în specialitate, potrivit unei legi depuse de USR și promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Legea adoptată de Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis le va facilita psihologilor participarea la concursurile organizate de instituțiile publice.

Legea a fost depusă de USR, ca parte a pachetului de susținere a liber-profesioniștilor și intră în vigoare.

Legea prevede ca perioada în care psihologul a desfășurat activitate într-un cabinet individual, cabinet asociat sau societate civilă profesională să fie considerată vechime în muncă și în specialitate dacă a avut venituri nete egale cu 12 salarii minime brute pe țară și dacă a achitat contribuțiile aferente către bugetul de stat.

„Psihologii – meserie a cărei importanță este recunoscută din ce în ce mai mult – au de astăzi un drept pe care îl merită, acela de a le fi recunoscută vechimea. Pentru cele 23.000 de cabinete individuale și societăți civile profesionale de psihologie au fost impuse contribuții, dar acestea nu erau echivalate cu recunoașterea vechimii în cazul angajării și, implicit, în cazul încadrării pe grila de salarizare. Legea face parte din pachetul legislativ USR de sprijinire a muncii independente, specifică pentru jumătate de milion de români contributori”, declară Oana Țoiu, inițiatoare a legii și deputată USR în Comisia pentru muncă din Camera Deputaților.

În luna mai 2023 funcționau, conform datelor din Registrul Unic al Psihologilor, peste 23.000 de cabinete individuale de psihologie și societăți civile profesionale de psihologie. De partea cealaltă, România are deficit de psihologi în spitale, școli și grădinițe. De altfel, o lege USR din 2020 care prevedea să existe mai mulți consilieri școlari, astfel încât unui consilier să-i fie alocați mai puțin elevi sau preșcolari, nu s-a putut aplica tocmai din cauza deficitului de psihologi școlari.

„Sănătatea mintală trebuie să devină o prioritate, după ani în care a fost mai degrabă ignorată, și pentru asta avem nevoie de profesioniști. Următorul pas este decontarea facilă și corectă a acestor servicii. Am reușit, în echipa USR, în Parlament, să introducem și dreptul la ședințe gratuite de terapie pentru mamele cu sindrom post-partum și părinții care au primit diagnostic de sindrom Down pentru copilul lor”, precizează Monica Berescu, deputată USR de Iași și co–inițiatoare a legii.

Din pachetul USR de susținere a liber-profesioniștilor au mai fost adoptate până acum legile prin care este recunoscută vechimea în muncă pentru medicii de familie, medicii stomatologi, asistenții sociali independenți și PFA.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: psiholog vechime munca