x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator RADET pregătită din punct de vedere tehnic, să înceapă furnizarea agentului termic pentru încălzire în Capitală

RADET pregătită din punct de vedere tehnic, să înceapă furnizarea agentului termic pentru încălzire în Capitală

06 Oct 2019   •   16:33
RADET pregătită din punct de vedere tehnic, să înceapă furnizarea agentului termic pentru încălzire în Capitală

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti anunţă că este pregătită, din punct de vedere tehnic, pentru începerea furnizării agentului termic pentru încălzire.

''Potrivit prevederilor legale, sezonul de încălzire pentru consumatorii de tip urban va începe în funcţie de condiţiile meteo, când acestea se vor încadra în limitele prevăzute de art. 117 din HG nr. 425/20.07.1994, modificat prin HG nr. 337/16.05.2018. Astfel, agentul termic pentru încălzire se va furniza după trei zile consecutive când temperatura medie zilnică între orele 20,00 şi 06,00 va fi de +10 grade Celsius sau mai mici'', se arată într-un comunicat al PMB transmis duminică AGERPRES.

Potrivit sursei citate, RADET Bucureşti poate furniza căldură la cerere spitalelor, şcolilor, grădiniţelor, căminelor de bătrâni, precum şi tuturor celorlalte instituţii publice care solicită acest lucru.

RADET a început încă din data de 23 septembrie încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică pentru noul sezon de încălzire 2019 - 2020. AGERPRES

×