Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a anunţat că va începe furnizarea căldurii începând cu noaptea de miercuri într-o primă etapă, precizând că ulterior, în funcţie de evoluţia vremii, se va trece la furnizarea agentului termic pentru încălzire în regim permanent.
"Procedurile de încărcare la cald a instalaţiilor se vor desfăşura concomitent în toate sectoarele din Capitală", informează RADET, miercuri, într-un comunicat de presă.
Totodată, potrivit Regiei, în cazul instituţiilor publice cu caracter social, creşe, grădiniţe sau spitale se poate trece la furnizarea agentului termic pentru încălzire în regim permanent în baza unor solicitări din partea instituţiilor la fel ca şi în cazul "consumatorilor de tip urban".
Furnizarea căldurii în apartamentele din Capitală se va face în baza hotărârii 425/1994 care prevede la articolul 117 că începerea perioadei de încăzire pentru consumatorii de tip urban are loc după înregistrarea timp de trei zile consecutiv, între 18.00-06.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de 10 grade Celsius sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte valoarea de 10 grade C între aceleaşi ore, respectiv 18.00-06.00.
Mediafax