Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, referitor la condamnările în dosarul transferurilor din fotbal, că îi pare rău când vede "această hinghereală" şi că unii dintre cei condamnaţi îl invitau pe Traian Băsescu în loje oficiale la meciuri şi mâncau împreună.
"Mie îmi pare rău când văd această hinghereală, această penaliadă în România şi această încrâncenare. Nu pot să ştiu ce e acolo, cum e acolo, mai ales că fotbalul este o lume care nu mă interesează. (...) Ştiu doar un singur lucru, că atunci când mă fugăreau pe mine Băsescu şi DNA-ul, ei îl invitau pe Băsescu prin lojele oficiale şi de la VIP şi mâncau împreună şi stăteau la şpriţ. Atât e tot ce ştiu. Nu ştiu ce este în dosar, eu habar nu am. (...) Eu asta am văzut, asta vă zic', a spus primarul la finalul unei şedinţe a Consiliului Local Municipal Constanţa.
Cu privire la dosarul retrocedărilor în care este cercetat penal de procurorii DNA, Radu Mazăre a susţinut că aşteaptă ca judecătorii să îi dea dreptate în acest caz.
"Sper ceea ce speră orice om de la justiţie, să îmi dea dreptate. Deocamdată, să vedem, suntem în perioada de expertiză, încă nu am ajuns la evaluări. (...) Suntem în stadiul de expertiză topo pentru că eu le-am spus că terenurile nici măcar nu au fost poziţionate corect. (...) După care începe evaluarea lor şi să vedem dacă le-a subevaluat evaluatorul în cârdăşie cu Mazăre, cum spun procurorii, sau dacă alea erau valorile de atunci", a afirmat Mazăre, potrivit Agerpres.
Despre cercetarea în dosarul retrocedărilor şi a lui Cristian Borcea, primarul Constanţei a spus că acesta este acuzat cu privire la modul de cumpărare a unor drepturi notariale.
"Cristi Borcea a cumpărat nişte drepturi notariale, aşa cum au cumpărat mulţi în România, şi a primit 3% din cât a cumpărat. El împreună cu alţii. Nu este acuzat că de ce a primit, este acuzat despre modul în care le-a cumpărat. Nu ştiu, este o chestiune care nu mă vizează pe mine direct. Le-a cumpărat de la un moştenitor care ulterior a decedat ... cu un notar ... e o poveste care ... . La mine a venit, a ciocănit, a depus notificarea, cumpărător de drepturi, act notarial, eu nu pot să discut despre actele notariale", a declarat primarul Radu Mazăre.