Primarul Constanţei, Radu Mazăre, întors recent dintr-o vacanţă petrecută în Elveţia şi Austria, a declarat luni că s-a întâlnit cu mai mulţi investitori italieni şi elveţieni interesaţi să investească în reabilitarea şi funcţionarea Cazinoului de pe faleza municipiului.
"V-am spus că plec în Elveţia ca să mă întâlnesc cu un grup de investitori pentru Cazinou. Şi am şi fost la Lugano, unde am rămas plăcut impresionat de ceea ce am văzut. Este cel mai mare cazinou din Europa. Când am fost eu într-o vineri seară să-l vizitez se jucau 26 de milioane de euro. Am discutat cu managerul. Managerul este fostul manager al Cazinoului de la Veneţia. Şi Veneţia are un cazinou şi o lege specială pentru cazinou pentru perioada care nu este turistică. Am discutat cu mai multă lume, pentru că funcţionarea unui cazinou, acum am înţeles, eu nefiind jucător, este o chestiune destul de complexă. Spre exemplu, sunt firme specializate care aduc mari jucători. (...) Cred că această industrie ar putea să funcţioneze şi în Constanţa şi cred că ar fi benefic o dată pentru clădirea Cazinoului, cât şi pentru turismul şi hotelurile de aici. E vorba de cine finanţează, de cine operează, de cine aduce jucătorii, povestea e destul de complexă. Sper să reuşesc să o pun la cale", a afirmat Radu Mazăre la finalul unei şedinţe a Consiliului Local Municipal.
El a menţionat că sunt investitori italieni şi elveţieni care vor să investească în alte ţări şi care "au înţeles că pot face treaba să funcţioneze la Constanţa".
Potrivit primarului Mazăre, există şi varianta reabilitării Cazinoului din Constanţa cu fonduri europene, dar în această situaţie el nu va putea funcţiona ca şi cazinou.
"Dacă nu reuşim cu investitorii, atunci reparăm clădirea cu fondurile europene, văduvind alte proiecte, dar dacă îl reparăm cu fonduri europene nu va mai funcţiona niciodată ca şi cazinou, că nu are voie, conform reglementărilor europene nu are voie să facă o activitate productivă", a spus primarul Constanţei.
Radu Mazăre a afirmat că, în seara în care a fost la cazinoul din Lugano, a atras privirile tuturor cu vestimentaţia pe care o purta.
"Nu îmi place să joc. Eram îmbrăcat cu cizme până la genunchi, cu pantaloni bufanţi, sacou colorat. Toată lumea de jur împrejurul meu, managerul, cei care aduc jucători se uitau de ziceai că aş fi fost cine ştie ce mare barosan, or am venit să joc milioane, or vin să le cumpăr cazinoul", a povestit primarul Constanţei.
El a spus că, după perioada petrecută în Elveţia, la întoarcerea către casă s-a oprit în Austria, timp de două zile, pentru a schia.