x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raed Arafat a anunţat că primele echipamente de protecție din Serbia ajung marți în țară

Raed Arafat a anunţat că primele echipamente de protecție din Serbia ajung marți în țară

10 Mar 2020   •   15:55
Raed Arafat a anunţat că primele echipamente de protecție din Serbia ajung marți în țară

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat că primele echipamente de protecție achizționate din Serbia ajung marți în România, iar acestea vor fi distribuite în funcție de priorități care vor fi stabilite împreună cu Ministerul Sănătății.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, susține că pentru a grăbi sosirea echipamentelor în țară a fost trimis un camion în Serbia.

„Din 240.000 de echipamente de protecție, prima cantitate intră în țară astăzi (marți-n.r.). Ca să grăbim lucrurile am trimis chiar un camion de la IGSU în Serbia ca să le ia de la depozit, ca să nu așteptăm ca vânzătorul să organizeze transportul în România”, a spus Arafat, care a precizat că aceste echipamente vor fi distribuite în țară în funcție de priorități care vor fi stabilite împreună cu reprezentanții Ministerului Sănătății.

Raed Arafat spune că negocierile cu distribuitorii sunt grele și că aceștia cer avans pentru echipamentele comandate.

„Negocierea a durat câteva zile până s-au găsit toate mecanismele. Ni se cer, și azi va trece o hotărâre de guven care ne permite să plătim avans pentru aceste materiale, pentru că mai dă nimeni fără avans. Se cere avans și foarte greu obții de la ei garanție, pentru că lumea are foarte multe cererei și nu mai se bat pe un singur cumpărător”, a mai spus Arafat.

El susține însă că se lucrează și la o procedură care vizează purtarea echipamentelor de protecție.

„Este o tentativă de exagerare de purtare a echipamentelor de protecție. Colegii din SUA, de la Ministerul Sănătății, au emis o procedură: după nivelul riscului ce echipamente se poartă. Într-un centru de carantina unde persoanele au fost testate negativ, unde sunt fiecare în încăperea lui și unde nu există îngrijire medicala directă se ia echipament minimal, adică mască, mănuși. Dacă te duci să faci anumite manevre, te imbraci. Procedura e în curs de traducere”, a mai spus șeful DGU.

Mediafax

×
Subiecte în articol: raed arafat