x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raed Arafat ia în calcul şanse foarte mici ca pilotul planorului să fie în viaţă

Raed Arafat ia în calcul şanse foarte mici ca pilotul planorului să fie în viaţă

10 Aug 2015   •   11:04
Raed Arafat ia în calcul şanse foarte mici ca pilotul planorului să fie în viaţă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a precizat luni, la Predeal, că echipele care îl caută pe pilotul planorului dispărut joia trecută urmează rutele pe care acesta obişnuia să zboare şi că, în acest moment, sunt şanse mici ca el să fie în viaţă.

"Nimeni nu poate să spună că şansa este zero. Rămâne şansa de 1%, 2%, 3%, dar, într-adevăr, cu cât trece timpul, cu atât şansa dispare. (...) Ne-am întâlnit cu fiul pilotului. I s-a explicat ce facem. S-a întâlnit cu colegii de la Ghimbav, unde avem un punct de lucru pe partea aviatică. Informaţiile obţinute de la dânsul au fost valorificate de către echipa de planificare a operaţiunilor de căutare", a declarat Arafat.

A fost începută căutarea terestră în zone împădurite din Harghita, Covasna şi Bacău, nu pe întreaga suprafaţă a acestor judeţe, echipele verificând câţiva kilometri în jurul rutelor folosite de pilot. De asemenea, în zona Munţii Baiului, judeţul Prahova, sunt peste o sută de persoane implicate.

Potrivit lui Raed Arafat, aviaţia va continua zborurile de cercetare până seara, fiind vizate 40 de zone în Prahova şi 3 zone din Argeş.

"Planorul putea să ajungă la o distanţă de câteva sute de kilometri în perioada respectivă. Noi căutăm anumite zone unde obişnuia să zboare. Dacă a mers în altă parte, nu avem unde să ştim. Planorul nu era urmărit prin transponder sau radar", a afirmat Raed Arafat, adăugând că aceasta este cea mai mare operaţiune de căutare-salvare din România.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a subliniat că toate informaţiile despre găsirea pilotului şi planorului au fost alerte false, unele intenţionate, dar a dat asigurări că toate detaliile primite au fost verificate sau sunt în curs de verificare.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat luni implicarea unor resurse suplimentare, ajungându-se astfel la peste 1.350 de forţe implicate în această misiune complexă. Pe lângă judeţele Braşov, Prahova, Buzău, Argeş, Dâmboviţa şi Sibiu, începând de luni dimineaţă căutările se fac şi în Harghita, Covasna, Bacău.

Căutătorii au la dispoziţie 218 vehicule, şenilate şi autospeciale de teren. Sunt folosite 11 aeronave, dintre care şapte elicoptere ale MAI şi MApN şi patru avioane ale Aeroclubului României. Totodată, luni vor fi ridicate şi două drone pentru căutările în zonele foarte greu accesibile.

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: raed arafat