x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: Ar trebui să avem un plan pentru următorii 8 - 10 ani în ceea ce priveşte redesenarea sistemului de sănătate

Rafila: Ar trebui să avem un plan pentru următorii 8 - 10 ani în ceea ce priveşte redesenarea sistemului de sănătate

31 Mar 2022   •   13:30
Rafila: Ar trebui să avem un plan pentru următorii 8 - 10 ani în ceea ce priveşte redesenarea sistemului de sănătate
Sursa foto: Hepta

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a pledat, joi, pentru realizarea unui plan pentru următorii 8 - 10 ani privind "redesenarea" sistemului sanitar din România, menţionând că, în opinia sa, schimbarea cea mai grea este legată de mentalităţi atât în cazul celor care lucrează în sistem, dar şi al populaţiei, pentru mutarea "balansului" din zona asistenţei medicale spitaliceşti pe ambulatorii.

"Cred că ar trebui să trecem mai aplicat la treabă şi să avem un plan pentru următorii 8 - 10 ani în ceea ce priveşte redesenarea sistemului de sănătate din România şi să vedem dacă reuşim nu numai să avem un astfel de plan, ci dacă suntem participativi la realizarea unui astfel de plan, fie că discutăm despre profesioniştii din sistemul de sănătate, fie că discutăm de administratorii sistemului de sănătate sau decidenţi politici, dar şi de populaţie, în general, pentru că un sistem de sănătate performant are şi componente care ţin de percepţia populaţiei, educaţia populaţiei, aderenţa populaţiei la politicile de sănătate pe care noi le dezvoltăm", a explicat el, la Profit Health Forum.

În opinia ministrului, există un draft de strategie de sănătate asupra căreia s-au purtat mai multe discuţii la nivel regional.

"Avem un acum un draft de strategie de sănătate pentru următoarea perioadă, sper să putem să o îmbunătăţim în urma discuţiilor care au avut loc la nivel regional. Au fost şase - şapte astfel de întâlniri, dar ceea ce cred eu că o să fie cel mai greu de schimbat o să fie legat de mentalităţi, fie că discutăm despre oameni care lucrează în sistem, mă includ şi pe mine aici, schimbarea de mentalitate a profesioniştilor, a populaţiei, mutarea balansului din zona asistenţei medicale spitaliceşti pe zona asistenţei medicale ambulatorii, găsirea unei soluţii încât furnizarea serviciilor de sănătate să fie echilibrată la nivel naţional din punct de vedere al calităţii şi al accesibilităţii. Sunt lucruri la care lucrăm să le construim. PNRR este unul dintre ele, dar nu este singurul", a menţionat Rafila.

×
Subiecte în articol: Alexandru Rafila