Rafila: Fularul sau batista purtate în loc de mască nu protejează deloc
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a afirmat, joi seara, că nu recomandă purtarea mănușilor decât în unitățile sanitare, cât despre fular sau batistă a spus că nu protejează împotriva COVID-19.
"Purtatul mănușilor nu îl recomand decât în unități sanitare. În momentul în care ne-am pus mănuși nu mai suntem precauți. E posibil că virusul să fi circulat în China mai devreme cu o lună decât a fost declarat de către autorități. În SUA au foarte multe cazuri noi, ei au făcut 2 milioane de teste până acum, au o rată de pozitivitate de 15%. Și noi în România avem tot 15%. Peste tot s-a vehiculat că ar fi vorba de o armă biologică. Din ceea ce am citit eu se exclude această posibilitate pentru că tipul de mutații găsite la acest virus nu sunt de natură să trezească suspiciuni, nu este un virus perfect.
Eu zic că sunt șanse să se reducă transmiterea cu venirea căldurii. (...) În iarnă vom avea iar probleme. Nu știu dacă o să ne mai permitem să intrăm în izolare. Dacă o să o mai lungim așa mult, consecințele economice sunt clare", a spus Rafila.
Microbiologul a punctat faptul că i se pare o greșeală să se recomande batisate sau fulare drept protecție împotriva COVID-19.
"Se poartă mască când suntem răciți și ne deplasăm. Restul populației poate să poarte o mască în funcție de disponibilitate. Este recomandată cea chirurgicală și a doua, una din material de bumbac. Mi se pare o greșeală să se recomande batiste sau fulare care nu protejează în niciun fel", a subliniat Rafila.
Sursă: Mediafax

Ştiri din .ro
7.000 de lei amendă după protestul din centrul Capitalei, fără respectarea regulilor
Valeriu Gheorghiţă: Restricția de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca ar putea fi ridicată luni
Un studiu în Israel arată că vaccinul protejează împotriva cazurilor severe
Peste 45.000 de români, vaccinați în ultimele 24 de ore în România
Adrian Marinescu, despre momentul când „lucrurile vor fi mai echilibrate”
Schior accidentat în Munții Făgăraș
Clotilde Armand: Sporuri „flagrant discutabile” la Poliția Locală Sector 1
Șeful Ikea avertizează că tensiunile comerciale vor duce la creșterea prețurilor
OMS spune că pandemia a provocat mai multe „traume în masă” decât al doilea război mondial
Meghan Markle a dezvăluit de ce a decis să acorde un interviu realizatoarei Oprah Winfrey
Cristian Diaconescu este noul președinte al Partidului Mișcarea Populară
Modelul de relaxare a restricţiilor a eşuat în Cehia
Zeci de persoane protestează în Timișoara față de carantinarea orașului
VIDEO: Val de proteste NAȚIONALE împotriva vaccinării: Mii de oameni au ieșit pe strazi în Capitală și în țară
