x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: Se fac secvențieri în cazurile grave din spitale pentru a vedea dacă Omicron este în România

Rafila: Se fac secvențieri în cazurile grave din spitale pentru a vedea dacă Omicron este în România

27 Noi 2021   •   14:57
Rafila: Se fac secvențieri în cazurile grave din spitale pentru a vedea dacă Omicron este în România
Sursa foto: Lucian Alecu

Institutul Național de Sănătate Publică și laboratoarele care fac secvențieri vor face analize pentru a vedea dacă tulpina Omicron este deja în România. Primii supuși acestor verificări sunt pacienții în stare gravă din spitale, pentru a vedea dacă există corelații epidemiologice, a spus dr. Rafila.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, sâmbătă, că autoritățile se pregătesc pentru perioada următoare, după apariția noii tulpini Omicron.

Rafila a spus că nu poate nicio țară să excludă apariția de cazuri cu această tulpină.

În acest sens, INSP și rețeaua de laboratoare care efectuează secvențieri au demarat deja activitatea, iar cazurile grave care sunt acum în spital vor fi subiectul acestor secvențieri, pentru a vedea dacă sunt corelații epidemiologice, link-uri epidemiologice cu tulpina Omicron.

„Cazurile grave care sunt acum în spital vor fi subiectul acestor secvențieri, să vedem dacă sunt și corelații epidemiologice, link-uri epidemiologice. Aceste tulpini ar putea fi prezente în România și dacă evoluțiile clinice ale pacienților care sunt infectați ar putea să difere față de varianta originală sau față de tulpina delta. Când discutăm de variantele de interes sunt 3 elemente care se dezbat întotdeauna: transmisibilitate, forma de manifestare a bolii, eficacitatea anticorpilor obținuți după vaccinare sau trecerea prin boală”, a spus ministrul Sănătății.

Potrivit lui Rafila, în 3 săptămâni vor apărea probabil primele studii care vor demonstra dacă vaccinarea sau trecerea prin boală sunt afectate de această nouă variantă.

Călătorii români, care vin din țări africane, unde a apărut noua variantă de COVID-19, intră în carantină, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Epidemiologul spune că în continuare vaccinarea este soluția oportună pentru protecție împotriva COVID-19.

În acest context, a fost adoptată o hotărâre CNSU privind restricții pentru românii care vin din acele zone afectate.

„Având în vedere aceste alerte, în mod normal și România s-a adaptat măsurilor care au fost recomandate. În momentul de față a fost adoptată o hotărâre a CNSU (...), care aliniază România la măsurile care au fost deja luate în mai multe state europene, care limitează sau chiar interzic călătoriile în această zonă sau dinspre această zonă afectată. Călătorii români care vin din zonele respective, vor fi carantinați timp de 14 zile sau în prezența unui test negativ făcut la ieșirea din carantină într-un interval de 10 zile”, a spus Alexandru Rafila.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alexandru rafila