x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rainbow Warrior reloaded

Rainbow Warrior reloaded

de Anca Aldea    |    02 Iun 2007   •   00:00
Rainbow Warrior reloaded
Sursa foto: Aslund, Christian/

Un ofiţer al serviciilor secrete franceze, implicat in urmă cu 22 de ani in scufundarea unui vapor al organizaţiei Greenpeace, face astăzi subiectul unei campanii de deportare din Statele Unite in Franţa.

Povestea vaporului Rainbow Warrior, scufundat in Pacific la 10 iulie 1985 de serviciile secrete franceze, revine zilele acestea in actualitate. Şeful operaţiunii care a avut ca obiectiv distrugerea vasului care protesta in Oceanul Pacific faţă de teste nucleare ale Franţei vinde astăzi arme Biroului Federal de Investigaţii, Pentagonului şi Departamentului pentru Securitate Internă, scrie ziarul britanic The Guardian. Potrivit cotidianului, Greenpeace cere Washingtonului să-l deporteze pe francez.

Organizaţia pentru protecţia mediului face apel la autorităţile americane să soluţioneze un scandal care datează de aproape 22 de ani. Incidentul din vara 1985 - cănd serviciul extern francez DGSE a aruncat in aer un vapor neinarmat, aflat in portul Aukland din Noua Zeelandă - a fost aspru criticat de-a lungul vremii.

VICTIME. Ce s-a intămplat atunci? In anii ’80, direcţia pentru aplicaţii militare din cadrul Comisariatului pentru Energie Atomică a inceput dezvoltarea unui program nuclear pentru un nou tip de rachete balistice lansate de pe submarine. Pentru a protesta faţă de acestor teste efectuate de Franţa in Pacific, Greenpeace a trimis in regiune vaporul Rainbow Warrior, al cărui nume este inspirat de o profeţie a indienilor din America de Nord, care prezice o vreme cănd oamenii, călăuziţi de lăcomie, vor fi distrus lumea, iar Luptătorii Curcubeului (rainbow warriors) vor veni să o salveze. Nava trebuia impiedicată să intervină in testele nucleare efectuate in atolul Moruroa. Locotenent-colonelul Louis-Pierre Dillais, şeful operaţiunii Satanica, a fost cel care a coordonat acţiunea unei echipe de scafandri care au amplasat explozivi pe coca vasului. Exploziile au fost calculate eficient de Dillais, ofiţer operativ in cadrul serviciilor externe franceze DGSE şi fost director al programului militar de antrenamente pentru atacuri subacvatice in Corsica. S-a urmărit atunci ca deflagraţiile să producă pagube majore vasului. Vaporul s-a scufundat in doar patru minute.

URMĂRI. Fernando Pereira, un fotoreporter portughez, s-a inecat in timp ce incerca să-şi salveze echipamentul. Doi din cei 12 agenţi francezi implicaţi in atac au ajuns in inchisoare. Ei au fost condamnaţi in Noua Zeelandă la zece ani de inchisoare pentru omor prin prudenţă, dar, după ce au fost trimişi in Franţa pentru ispăşirea pedepsei, au dispărut fără urmă. Ministrul francez al Apărării din acea perioadă, Charles Hernu, a fost nevoit să demisioneze şi, timp de 20 de ani, autorităţile franceze au aşternut tăcerea asupra cazului. Recent, Franţa a recunoscut faptul că fostul preşedinte Francois Mitterand a avut partea sa de responsabilitate in atacul asupra Rainbow Warrior.

×
Subiecte în articol: verde! rainbow warrior