x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator RAR anunță schimbări importante privind inspecţia tehnică periodică

RAR anunță schimbări importante privind inspecţia tehnică periodică

27 Apr 2017   •   10:36
RAR anunță schimbări importante privind inspecţia tehnică periodică

Maşinile noi vor face inspecţia tehnică periodică o dată la 3 ani şi nu la 2, ca acum. Schimbările se vor aplica de anul viitor, a declarat directorul general al Registrului Auto Român pentru Știrile TVR.

"Mașinile noi, prima inspecție să se efectueze după 3 ani, iar cele mai vechi de 12 ani să efectueze inspecția tehnică anual. O mașină - zero kilometri. Despre acestea vorbim", a precizat directorul general RAR, George Adrian Dincă.

"Începând din 2009, parcul național a îmbătrânit. În 2009 aveam vârsta medie 9 ani, în 2016 12 ani", a mai explicat Dincă.

Săptămâna trecută, reprezentanţii RAR au anunţat că tot de anul viitor proprietarii maşinilor mai vechi de 12 ani vor fi obligaţi să facă ITP-ul în fiecare an.

×
Subiecte în articol: registrul auto roman