După ce Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, s-au contrat în spaţiul public deoarece nu se puteau decide cine să cumpere ambulanţele care intervin la urgenţele medicale – Ministerul de Interne sau Ministerul Sănătăţii -, premierul Sorin Grindeanu a anunţat, ieri, că licitaţia pentru achiziţia ambulanţelor va fi coordonată de Secretariatul General al Guvernului (SGG).
În urma întâlnirii pe care a avut-o ieri, la Palatul Victoria, cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şeful Executivului a declarat că toată lumea a fost de acord, la discuţii, că actualul parc auto este învechit şi că este nevoie de ambulanţe noi, iar soluţia găsită a fost ca achiziţionarea acestora să se facă printr-o singură licitaţie, astfel încât situaţia să fie deblocată în cel mai scurt timp.
„Toată lumea lucrează într-o echipă, o echipă care ca primă sarcină va avea organizarea acestei licitaţii pentru achiziţia de ambulanţe - că vorbim de ambulanţe de tip B, C, A1, A2 - toate aceste lucruri se fac într-o singură licitaţie, care este coordonată de Secretariatul General al Guvernului şi unde vor fi reprezentanţi de la IGSU, de la Ministerul Sănătăţii şi de la DSU şi de la SGG”, a declarat Grindeanu, precizând că se va lucra la acest protocol comun între SGG, Ministerul de Interne (prin IGSU) şi Ministerul Sănătăţii.
Premierul a precizat că urmează să meargă la Ministerul de Finanţe, unde va discuta despre găsirea fondurilor pentru achiziţionarea ambulanţelor.