OBSERVATOR
Intentia de schimbare din functie a guvernatorului Deltei Dunarii, Virgil Munteanu, continua sa starneasca reactii.
Schimbarea din functie a guvernatorului Deltei Dunarii Virgil Munteanu de catre noua putere continua sa starneasca reactii. Jurnalul National prezinta astazi opiniile lui Manfred Engelmann, secretar al Forumului Germano-Roman si presedinte al Cercului Cultural Banat-JA Germania-Romania si a lui Florin Rapan, presedintele Asociatiei Romanilor Canadieni.
ALEXANDRU NASTASE, CRISTIAN PETRU
|
LAUDE. Specialistii straini au o foarte buna parere despre Delta Dunarii si despre guvernatorul acesteia |
Acesta din urma a anuntat ca va inainta si o petitie pentru a-si face cunoscuta nemultumirea legata de schimbarea guvernatorului Munteanu. "Il cunosc pe domnul Munteanu inca din anii â90 si de atunci am fost foarte impresionat de competenta, dar si de daruirea cu care s-a angajat pentru problemele Deltei Dunarii indiferent de curentele politice, tinand cont in primul rand de mentinerea biosferei unice a Deltei. Acesta a fost unul din motivele pentru care ministerul federal al Economiei din Germania mi-a incredintat in 2002 organizarea zilelor economice germano-romane la Tulcea si Galati, iar in 2003 la Hamburg. La ambele festivitati domnul Virgil Munteanu a impresionat participantii dar si institutiile publice din Hamburg (Senatul, Camera de comert si Industrie, Administratia Portului etc.) prin competenta si modul prezentarii problemelor", sustine Manfred Engelmann.
SPERANTA. Manfred Engelmann spune ca un efect pozitiv al angajamentului guvernatorului au fost vizitele mai multor delegatii de ziaristi germani care au relatat in mod pozitiv despre Delta Dunarii, asta atragand turisti nemti. "Speram ca domnul Munteanu sa-si poata mentine functia, deoarece noi suntem de parere ca nu fiecare schimbare politica in Romania ar trebui sa aiba consecinta schimbarii celor care se implica cu competenta in rezolvarea problemelor tarii si a societatii romanesti. Totodata speram ca aceasta informatie sa-i parvina si doamnei ministru Sulfina Barbu", adauga Manfred Engelmann. Presedintele Asociatiei Romanilor Canadieni, Florin Rapan sustine ca va face o petitie pentru a-si exprima nemultumirea fata de intentia de schimbarea din functie a guvernatorului Vrigil Munteanu. "Il cunosc pe domnul Virgil Munteanu de la seminarul RWW "SOS Danube Delta" de la Haga. Eu unul am fost impresionat de pregatirea, experienta si rezultatele sale in a gestiona cu profesionalism Delta Dunarii, dar si in a prezenta si promova cauzele romanesti. De ce ne schimbam oamenii de valoare?", se intreaba Rapan.