x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Record de intervenții ale salvatorilor în perioada caniculei: 2.200 de misiuni în 24 de ore

Record de intervenții ale salvatorilor în perioada caniculei: 2.200 de misiuni în 24 de ore

de Redacția Jurnalul    |    17 Iul 2024   •   16:15
Record de intervenții ale salvatorilor în perioada caniculei: 2.200 de misiuni în 24 de ore
Sursa foto: Hepta

Salvatorii au marcat un record în ceea ce privește numărul de intervenții în 24 de ore: au fost 2.200 de misiuni, din care 70% pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Ziua de 16 iulie a marcat un record în ceea ce privește numărul de misiuni gestionate de salvatori, la nivel național, de la începutul anului și până în prezent.

Potriit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în numai 24 de ore s-a acționat pentru soluționarea a 2.220 de situații de urgență, cele mai multe intervenții fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (peste 70% din totalul misiunilor).

În acest interval de timp, peste 1.500 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov (281), urmată de județele Mureș (82), Timiș (79) și Sibiu (78).

De asemenea, s-a acționat pentru stingerea celor 268 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării, prevenind totodată extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.

Din totalul incendiilor înregistrate, 182 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri, litieră), suprafața de teren afectată fiind de peste 1.000 de ha.

Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, salvatorii au intervenit în 372 de situații pentru căutarea, deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare, precum și în alte situații de urgență.

Totodată, în cursul zilei de marți, în contextul caniculei, pompierii militari au efectuat 11 misiuni de transport și distribuție apă pentru zonele afectate de diverse deficiențe. Aceste intervenții au fost esențiale pentru a asigura aprovizionarea cu apă a locuitorilor din localitățile vizate.

În ceea ce privește avertizarea populației, în perioada de referință, au fost transmise 31 de mesaje Ro-Alert. Din totalul acestora, 13 au semnalat prezența animalelor periculoase (urși) în județele Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Suceava și Vâlcea, 17 mesaje au vizat posibilitatea producerii unor efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase în municipiul București, precum și în județele Buzău, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Ilfov, Iași, Sălaj, Olt și Prahova, iar un mesaj a fost transmis la solicitarea IGPR, privind dispariția unui minor în județul Argeș.

Datorită misiunilor pompierilor pe durata misiunilor desfășurate, 7 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvatori situatii de urgenta