Repartizarea dosarelor, trambulină spre corupţie

În raportul programului “iniţiativa pentru o justiţie curată” - “Vulnerabilităţi ale sistemului juridic”, referindu-se la cauzele corupţiei se arată că există condiţii optime pentru acte de corupţie “acolo unde un agent public sau chiar privat are autoritatea de a lua anumite decizii în exclusivitate, când aceste decizii nu sunt motivate în fapt sau în drept sau nu sunt supuse unor anumite condiţii şi cerinţe, şi când întregul proces de luare a deciziei nu este vizibil pentru alte autorităţi sau pentru public”.

De asemenea, în acelaşi Raport citat în studiul “Repartizarea aleatorie între reglementare şi realitate” se menţionează: “Dincolo de finalitatea funcţională, respectiv efectuarea actului de justiţie, instituţiile pe care le analizăm furnizează mai multe servicii publice. Fiind deservită populaţia în legătură cu un servciu juridic, vom numi aceste servicii acte de administrare judiciară.  Ele sunt menite să creeze premisele luării deciziilor judiciare (cum ar fi împărţirea cauzelor către judecători) (…) şi revin, de regulă, personalului auxiliar de specialitate de la registratură, arhivă şi grefă. În afară de acestea, în instituţiile analizate se iau şi decizii pur administrative. Astfel, din punct de vedere organizatoric, (…) instanţa judecătorească (…) sau Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca orice altă instituţie publică, în care se iau decizii...”

Cine intervine în "ruleta" repartizării
În raport de această abordare, este evident că în problema analizată sunt îndeplinite toate aceste componente ale “corupţiei”. “Instrucţiunile” la care se referă art. 95 alin. 6 şi 99(4) alin. 2 din R.O.I rămân apanajul celor împuterniciţi să efectureze procedura de repartizare (grefier, preşedinte de secţie), fără posiblitatea justiţiabilului de a verifica respectarea, concordantă cu anumite reguli, deasemena verificabile.

Este de remarcat în acest context că nu este respectată la nivelul tuturor instanţelor obligaţia prevăzută de disp. Art. 95 alin. 10 din Regulament de a se depune la dosarul cauzei “încheierile şi procesele-verbale întocmite în procedura repartizării aleatorii a cauzelor sau în situaţiile de modificare a compunerii completului de judecată”.

Pe de altă parte, extrasele din ECRIS intitulate “fişă dosar” ce se depun la dosar nu reflectă care au fost parametrii de repartizare utilizaţi şi nici celelalte elemente de care ar trebui să se ţină seama, de genul ordinii de repartizare în raport de ordinea de înregistrare a cauzelor într-o zi.

Fără transparenţă
Reglementarea ar trebui să urmărească asigurarea transparenţei actului de repartizare.
Dar, de la intenţia legiuitorului şi până la aplicare este cale lungă... Lipsa unor reguli – precise, transparente şi verificabile de justiţiabil – ale repartizării dosarului şi ale utilizării sistemului  informatic ECRIS, poate pune problema inconstistenţei principiului repartizării aleatorii consacrat în Legea nr. 304/2004. Nefiind reglementate instrucţiunile de funcţionare ale sistemlui informatic se poate ridica problema nelegalităţii actelor şi instrucţiunilor în baza cărora se fac repartizările, în raport de art. 11 din Legea nr. 304/2004.

Concluzia că printr-o astfel de lipsă a reglementării se poate ajunge  la încălcarea principiului repartizării aleatorii rezultă nu numai din analiza teoretică a reglementării în discuţie, ci şi din situaţiile concrete întâlnite în practică.

Astfel, cum se face că, în ultima perioadă, în cazul căilor de atac extraordinare repartizarea acestora aceluiaşi complet care a soluţionat şi recursul a devenit regulă!?

La ce concluzii poate să ajungă un justiţiabil atunci când într-un referat al preşedintelui de secţie al unei instanţe se solicită completului “aprecierea asupra oportunităţii desesizării (…) în legătură cu nerespectarea perioadelor de timp deschise pentru repartizarea cauzelor  ce se judecă în regim de urgenţă, care au condus la dezechilibrarea volumului de activitate a completelor secţiei!?”

Când un astfel de referat iese la iveală doar ca urmare a unei sesizări a justiţiabilului privind o posibilă încălcare a principiului repartizării aleatorii, atunci totul capătă o cu totul altă interpretare.  Când se ajunge chiar la o dezinvestire a completului şi la o nouă repartizare a cauzei aceluiaşi complet, se ridică următoarele concluzii şi întrebări:

■ Problema desesizării completului este o problemă de “legalitatre” a repartizării şi nu de “oportunitate” la aprecierea completului sau a preşedintelui de secţie, având în vedere şi disp. Art. 5 alin. 2 lit. a, b şi f din R.O.I (13).

■ Se confirmă existenţa unor “instrucţiuni de repartizare aleatorie a cauzelor urgente” cu caracter ocult, a căror verificare nu este la îndemâna justiţiabilului şi uneori nici a celor care, potrivit Regulamentului, au obligaţia de a verifica respectarea principiului repartizării aleatorii.

Vom cita şi din alte “note interne” care confirmă că, în realitate, în unele situaţii, repartizarea este predictibilă şi nu aleatorie. Astfel, într-un referat întocmit de grefierul însărcinat cu repartizarea aleatorie se explică  “practica efectivă de repartizare a secţiei” în cauzele cu termen de soluţionare urgent:
■  “se modifică astfel încât să  poată fi repartizat în cel mai scurt termen al secţiei şi anume trei săptămâni SE” (s.n. se înţelege că e vorba de modificarea sistemului);
■  “intervalul efectiv de repartizare al cauzelor în sistem aleatoriu este format atât din  intervalul start şi stop , care delimitează în timp perioada de repartizare a cauzelor, cât şi blocarea intervalelor de complete de judecată care au atins numărul maxim de cauze primite spre soluţionare”;
■  “în cazul termenului de repartizare <3 săptămâni SE> cu toate că nu se atinge numărul maxim de dosare cu caracter urgent de soluţionare pe şedinţă publică, se trece la deschiderea unei noi perioade de repartizare a cazuelor (...)”;

Deşi în acest referat se reţine că aceasta este “practica secţiei”, într-un alt referat din acelaşi dosar se constată că “nu s-au respectat instrucţiunile de repartizare aleatorie pentru repartizarea cauzelor urgente”.

Într-o altă notă, acelaşi grefier stabileşte nişte “paşi” tehnici de urmat în repartizarea aleatorie care implică: ştergeri de termen repartizate aleatoriu iniţial, blocarea de la repartizare a tuturor completelor de judecată pentru perioada x; deblocarea tuturor completelor pentru o altă perioadă, etc.

Într-o notă internă întocmită de grefierul desemnat cu repartizarea se solicită încuviinţarea preşedintelui de secţie pentru:
a. “ştergerea dosarului şi înregistrarea dosarului prin .
b. “blocarea temporară a completului x” până la reprizarea dosarului nou înregistrat.
Motivul acestor “practici” era că dosarul a fost repartizat aceluiaşi complet – incompatibil ca urmare a admitreii cererilor de recuzare. (Va urma)

(n.r.)Titlurile, subtitlurile şi editarea aparţin redacţiei.
Va urma