x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Retrocedare finala - Hanul lui Manuc, inapoi la Cantacuzini

Retrocedare finala - Hanul lui Manuc, inapoi la Cantacuzini

de Miruna Pasa Petru    |    27 Feb 2007   •   00:00
Retrocedare finala - Hanul lui Manuc, inapoi la Cantacuzini

Inalta Curte de Casatie si Justitie a finalizat in urma cu patru zile lungul si controversatul proces de revendicare a Hanului lui Manuc.

DUPA 10 ANI. Printr-o decizie irevocabila, judecatorii instantei supreme au stabilit ca terenul de 3.730 de metri patrati si cladirea construita acum 200 de ani sa fie lasate in deplina proprietate mostenitorilor din familia Cantacuzino. Pe langa inestimabila valoare istorica, hanul este evaluat la 3,2 miliarde de lei, iar terenul - la aproximativ 10 milioane de euro.

Procesul de revendicare, deschis de mostenitori impotriva administratorului Trocadero SA (societate in care AVAS detine 69% din actiuni), a durat mai bine de 10 ani si a reusit performanta de a se plimba prin aproape toate instantele bucurestene. Desi nationalizat in 1950, hanul a fost transmis prin testament din generatie in generatie. In anul 1997, mostenitorii au deschis lungul drum judiciar pentru recuperarea constructiei istorice. Ei si-au sustinut dreptul de a primi inapoi hanul, in timp ce SC Trocadero a cerut judecatorilor sa constate ca imobilul revendicat ar fi fost reconstruit din temelii de statul roman, deci nu trebuie restituit in natura. Tribunalul Bucuresti si apoi Curtea de Apel au dat pe rand dreptate mostenitorilor, iar hotararile au fost confirmate la 24 februarie si de instanta suprema. Actorul Serban Cantacuzino a ramas singurul beneficiar al deciziei, dupa ce mama lui, Cornelia, si sora, Smaranda, au decedat pe parcursul procedurilor judiciare. Proprietarul nu a anuntat pana acum oficial ce va face cu cladirea, dar firma City Grill, care s-a ocupat si de renovarea Carului cu Bere, si-a anuntat deja public planurile pentru Hanul lui Manuc: o renovare ce va dura circa doi ani si apoi o redeschidere spectaculoasa.

×
Subiecte în articol: observator