x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Returnata in Romania

Returnata in Romania

16 Feb 2005   •   00:00

OBSERVATOR
O tanara romanca de 22 de ani a anuntat ieri la Toronto ca va da in judecata statul canadian si pe parintii adoptivi, care au returnat-o cu 13 ani in urma in Romania fara nici o explicatie.

Returnata de parintii adoptivi

Viata unei romance a fost distrusa de parintii adoptivi din Canada, care au "aruncat-o" dupa cinci luni inapoi in Romania. Statul roman nu s-a interesat nici un moment de soarta fetei, in varsta de 22 de ani acum, care de 13 ani este apatrida.
ANA-MARIA LUCA

FARA CETATENIE. Apatrida Alexandra Austin (22 de ani), fotografiata in urma cu o saptamana, la Toronto
Televiziunea canadiana CBC a difuzat in urma cu trei zile un film despre drama Alexandrei Austin, care a fost adoptata la varsta de 9 ani de un cuplu canadian. Dupa numai cinci luni, noii parinti au urcat-o intr-un avion si au trimis-o inapoi in Romania, pentru simplul motiv ca nu era copilul model pe care il voiau. Autoritatile romane i-au ridicat cetatenia, desi n-o primise pe cea canadiana. Astfel, de 13 ani traieste ca apatrida. Alexandra a pierdut dreptul la educatie si asistenta medicala si pe cel de a-si folosi numele original. Ea a anuntat ieri ca va da in judecata statul canadian, compania aeriana Swiss International Airlines si pe mama ei adoptiva, Silvana Di Giacomo. Daunele morale cerute sunt de 7 milioane de dolari.

PARINTII ADOPTIVI. In 1991, mama Alexandrei avea opt copii de hranit si a hotarat sa gaseasca parinti adoptivi pentru doi dintre ei. Fratele in varsta de 2 ani al Alexandrei fusese deja adoptat de un cuplu din Montreal. O voia si pe Alexandra. Dar au aparut sotii Austin, care dupa cinci luni au trimis-o inapoi in Romania. Alexandra isi aminteste doar ca, intr-o zi, tatal ei adoptiv era foarte suparat si i-a spus "te intorci in Romania". Copilul de 10 ani nu a inteles nimic. Dar in cateva zile au "aruncat-o in avion ca pe un pachet". Cand fetita de 10 ani nu a mai venit la scoala din Toronto, nimeni nu s-a intrebat de ce, i-a povestit profesoara Alexandrei jurnalistei Olivia Ward de la cotidi-anul canadian The Star. Autoritatile s-au gandit ca parintii s-au mutat fara sa ia actele copilului de la scoala. "Ar fi putut sa dispara de pe fata pamantului si nimeni nu si-ar fi pus vreo problema", spune profesoara. Dupa 13 ani, tatal adoptiv a spus ziaristilor ca fetita a fost trimisa inapoi, pentru ca nu se putea adapta.

O CALATORIE CATRE NICAIERI. Alexandra are acum 22 de ani, este mama, nu are o slujba si a ramas doar cu educatia pe care a primit-o in cele trei clase primare pe care le-a absolvit inainte de adoptie. Nici romanii si nici canadienii n-o recunosc. "A incercat sa-si obtina din nou cetatenia, dar nimeni nu a ascul-tat-o", ne-a scris Mary Anne Alton, realizatoarea filmului despre Alexandra. In iulie 2004, Alexandra i-a scris lui Paul Martin, prim-ministrul canadian, dar nu i s-a dat un raspuns clar. A incercat sa se intalneasca chiar si cu presedintele Romaniei, dar s-a spus sec ca "presedintele este ocupat".

LEGISLATIE
Autoritatile romane au spus jurnalistilor canadieni ca vina apartine parintilor adoptivi, pentru ca in Romania adoptia nu a fost niciodata anulata. Abandonarea Alexandrei de catre parintii adoptivi a fost posibila, pentru ca legislatia canadiana nu prevede vizite din partea unor asistenti sociali in cazul adoptiilor internationale. In cazul adoptiilor internationale, tara de origine trebuie sa aiba grija de soarta copilului. Autoritatile romane ar fi trebuit sa ceara autoritatilor canadiene sa monitorizeze situatia copilului. Dar n-au facut-o. Nimeni nu s-a interesat daca era tratata asa cum trebuie.

AJUTOR
Cazul Alexandrei Austin nu ar fi ajuns in Canada si nimeni n-ar fi pus intrebari daca o jurnalista irlandeza, Ann McElhinney, nu ar fi fost interesata de problema copiilor abandonati din Romania. McElhinney a intalnit-o in octombrie 2003 pe Mary Anne Alton, producatoare la televiziunea canadiana, care facea un documentar despre copii. Alexandra se afla la Toronto, impreuna cu ziarista irlandeza. Un avocat canadian s-a oferit sa se ocupe de cazul ei impotriva guvernului canadian, iar cativa romani din Canada au trimis o scrisoare autoritatilor romane si au cerut ca Alexandra sa primeasca din nou cetatenia romana. Mai mult, romanii din Canada, care au fost prezenti la conferinta de presa de la Toronto, si-au exprimat dorinta de a o ajuta pe Alexandra in demersul ei de a-si recapata cetatenia romana.
×
Subiecte în articol: observator romania