„Ca urmare a semnalării unor posibile acţiuni ale forţelor armate pe teritoriul Ucrainei, structurile cu rol de apărare ale statul Român au notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă despre această situaţie care, la rândul lui, a emis un mesaj RO-alert către populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea, mai exact, zona limitrofă graniţei de stat cu Ucraina. Mesajul transmis are rolul de a informa populaţia despre un potenţial pericol ca din spaţiul aerian să cadă obiecte, urmare a conflictului armat care se desfăşoară lângă graniţă. De asemenea, este important ca populaţia să nu intre în panică, să sune la 112 şi să anunţe dacă observă obiecte care cad pe teritoriul României şi, să urmeze recomandările din mesaj”, potrivit unui comunicat de presă.
ISU Tulcea menționează că „nu teritoriul României este vizat de atacurile Federaţiei Ruse, iar structurile cu rol de apărare ale României monitorizează permanent situaţia de la graniţă”.
Localităţile în care a fost transmis mesajul RO-alert sunt Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncaviţa, Isaccea, Niculiţel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăţei, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C A Rosetti și Sulina din judeţul Tulcea.
(sursa: Mediafax)