x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Robert Sighiartău: Bătălia la europarlamentare va fi foarte dură, ne luptăm cu cel mai primitiv şi toxic socialism din UE

Robert Sighiartău: Bătălia la europarlamentare va fi foarte dură, ne luptăm cu cel mai primitiv şi toxic socialism din UE

16 Mar 2019   •   12:22
Robert Sighiartău: Bătălia la europarlamentare va fi foarte dură, ne luptăm cu cel mai primitiv şi toxic socialism din UE

Secretarul general al Partidului Naţional Liberal, Robert Sighiartău, a declarat sâmbătă că bătălia, la alegerile europarlamentare din luna mai, va fi foarte dură, deoarece se va da cu cel mai "primitiv şi toxic socialism" din Uniunea Europeană.

"România guvernată astăzi de Dragnea şi PSD arată ca Teleormanul, un judeţ din sudul României, sărăcit şi condamnat la subdezvoltare sub conducerea locală a aceluiaşi Dragnea. România guvernată de PNL va arăta ca la Oradea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Blaj şi toate comunităţile conduse de liberali. Asta este marea diferenţă între PNL şi socialiştii din România. În România, bătălia la aceste alegeri europarlamentare va fi foarte dură, pentru că ne luptăm cu cel mai primitiv şi toxic socialism din UE. Pornim la o bătălie cu cei mai buni aleşi locali, cea mai bună echipă de eurocandidaţi, alături de cel mai puternic partener - PPE. E timpul marii schimbări în bine pentru România exasperată de guvernarea catastrofală a socialiştilor de la PSD", a afirmat Sighiartău, la Summitul liderilor locali şi regionali ai PPE, care are loc la Bucureşti.

El a precizat că PNL şi PPE dau împreună "semnalul victoriei la europarlamentare". AGERPRES

×
Subiecte în articol: Robert Sighiartău