x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, campioană absolută la consumul de KEBAB: Un bucureștean a comandat anul trecut 349 de porții

România, campioană absolută la consumul de KEBAB: Un bucureștean a comandat anul trecut 349 de porții

de Redacția Jurnalul    |    12 Iul 2024   •   16:30
România, campioană absolută la consumul de KEBAB: Un bucureștean a comandat anul trecut 349 de porții
Sursa foto: Hepta

Un bucureștean a comandat anul trecut 349 de kebab-uri. Cea mai scumpă comandă a fost făcută de cineva din Ploiești, care a comandat kebab în valoare de 1.600 de lei. România se află pe primul loc la comenzile de kebab din ultimul an, în lume.

Glovo a realizat cu ocazia Zilei Internaționale a Kebabului, sărbătorită în lume pe 12 iulie, o analiză a comenzilor pentru popularul fel de mâncare. Aproape 4 milioane de kebab-uri au fost comandate de români în 2023, România situându-se pe primul loc la comenzile de kebab din ultimul an la nivel global, din toate cele 23 de țări în care operează compania.

În topul sortimentelor de kebab comandate de utilizatori se numără shaorma mare de pui, kebab la farfurie mare, shaorma cu carne de curcan și kebap de pui cu brânză. De asemenea, în clasamentul celor mai apreciate ingrediente se situează puiul, urmat de curcan, vită, amestec mix și falafel.

Minutul de aur s-a înregistrat anul trecut pe 21 noiembrie, la ora 19.14, când s-au livrat peste 30 de comenzi de kebab în toată țara.

De asemenea, ziua în care au fost livrate cele mai multe comenzi din ultimele 12 luni a fost 8 martie, când s-au livrat peste 600 de porții de kebab pe oră, urmată de 12 ianuarie și 15 martie. În ceea ce privește intervalul orar, vârful comenzilor a fost înregistrat la ora 19.00, utilizatorii preferând kebabul în special pentru masa de seară.

Anotimpul preferat de români cu cele mai multe comenzi înregistrate este primăvara, luna favorită cu cel mai mare apetit pentru kebab fiind ianuarie.

Cele mai multe sortimente de kebab au fost comandate anul trecut în București, Constanța și Timișoara. În același timp, printre orașele care au înregistrat în 2023 cea mai mare creștere a cererii de kebab comparativ cu 2022, se numără Lugoj, Sighișoara și Turda.

Când vine vorba de cel mai mare fan al kebabului, titlul îi revine unui bucureștean care a făcut anul trecut 349 de comenzi, iar cea mai scumpă comandă îi aparține unui utilizator din Ploiești, care a comandat kebab în valoare de 1600 de lei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: kebab romania record consum