România este pe primul loc în Europa cu cel mai mare procent, 10,6%, de mame mai tinere de 20 de ani, în comparaţie cu Elveţia care ocupă ultimul loc cu 1,1%, conform Raportului european de sănătate perinatală din 2010, aceste date fiind amintite în contextul în care în anul 2013 Ziua Mondială a Populaţiei se concentrează asupra sarcinii la adolescente, a informat printr-un comunicat de presă Fondul ONU pentru Populaţie, scrie Agerpres.ro.
Potrivit aceluiaşi raport, Letonia, Malta, Marea Britanie, Slovacia şi Ungaria ocupă locurile intermediare cu procente în jurul valorii de 5%.
Aproximativ 16 de milioane de fete sub vârsta de 18 ani nasc în fiecare an, iar alte 3,2 milioane fac avorturi nesigure. Marea majoritate, 90%, dintre adolescentele însărcinate din ţările în curs de dezvoltare sunt căsătorite, dar acest lucru nu este ca o consecinţă a alegerii lor fireşti şi în cunoştinţă de cauză.
La nivel european, în mai mult de jumătate dintre ţările membre UE naşterile la mame adolescente reprezintă sub 3% din totalul naşterilor.
Sarcina la adolescente este o problemă de sănătate: mamele tinere se confruntă cu un risc sporit de complicaţii materne, deces şi invaliditate, inclusiv fistula obstetricală, iar copiii lor se confruntă cu riscuri mai mari. Este, de asemenea, o problemă a drepturilor omului. Sarcina la adolescente înseamnă de multe ori un final brusc al copilăriei, o educaţie limitată şi oportunităţi pierdute.
Aşa cum se arată în mesajul directorului executiv al Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA), dr. Babatunde Osotimehin, scăderea numărului de sarcini la adolescente presupune 'angajamentul statelor, comunităţilor şi indivizilor de a investi în fetele tinere, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. [...] Adolescenţilor şi tinerilor trebuie să le fie furnizată o educaţie sexuală comprehensivă adecvată vârstei lor pentru a putea dezvolta cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru a-şi putea proteja sănătatea de-a lungul vieţii. Totuşi, educaţia şi informarea nu sunt suficiente. Serviciile de sănătatea reproducerii de calitate trebuie să fie disponibile pentru ca adolescenţii să poată face alegeri informate şi să fie sănătoşi. La nivel local, comunităţile trebuie să asigure infrastructura pentru ca aceste servicii de sănătatea reproducerii să fie furnizate într-o manieră sensibilă şi prietenoasă tinerilor'.