x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania In 5 minute - Turisti blocati pe munte

Romania In 5 minute - Turisti blocati pe munte

30 Ian 2007   •   00:00
16:18 - SPIONAJ/TRADARE
AUDIERI. Consultantul international Vadim Benyatov Don s-a prezentat la Parchetul General, pentru prima oara dupa ce a fost pus in libertate.
PORTURI. Toate manevrele in porturile Constanta Sud fluvial si Midia au fost suspendate din cauza vantului puternic. 16:23 - INUNDATII
VALCEA. Mai multe incaperi de la subsolul Inspectoratului Scolar au fost inundate din cauza unei conducte de alimentare care a cedat. Pentru a evacua tonele de apa acumulate in institutie, pompierii au intervenit cinci ore, iar valoarea pagubelor nu a fost inca stabilita. (Alexandra Chivu)
LICITATIE.
Directorul executiv Alexandru Radu, din cadrul Primariei Capitalei, a anuntat ca licitatia pentru desemnarea executantului retelei de fibra optica la nivelul Capitalei va fi reluata, intrucat ofertantii nu au respectat cerintele minimale impuse in documentatie.

SANITAS - Sindicalistii ameninta cu greva
Sindicalistii de la Sanitas ameninta ca vor declansa greva generala in primele zile ale lunii februarie, daca ordonanta privind majorarile salariale, de 44% in doi ani, nu va fi aprobata pana la 31 ianuarie. Potrivit comunicatului Sanitas, aproape 100.000 de salariati din peste 500 de unitati sanitare sunt pregatiti sa declanseze greva generala si sa paralizeze activitatea pe termen nelimitat. Liderul Sanitas Marius Petcu califica drept "sfidatoare" atitudinea ministerelor Muncii si Finantelor Publice si considera ca este o "provocare grosolana" pentru salariatii din sanatate faptul ca aceste ministere nu au avizat ordonanta propusa de MSP. (NewsIn)

TRAFIC RUTIER - Sosele blocate de zapezi
Drumul National 7A a fost inchis intre Voineasa si Obarsia Lotrului din cauza ninsorilor abundente si a viscolului. Utilajele drumarilor nu au putut interveni initial, pentru ca grosimea stratului de zapada ajungea pana la un metru si jumatate. Circulatia a mai fost blocata intre Baia Mare si Sighetu Marmatiei, in Pasul Gutai, dar si pe DN 13B, intre localitatile Gheorgheni si Praid, din cauza caderilor masive de zapada si a masinilor nepregatite pentru iarna. Pe alte cateva drumuri judetene s-a circulat greu. (Vasile Dale)

VREME REA - Blocati pe munte din cauza vantului
50 de turisti au ramas blocati la cabanele din Muntii Fagaras, deoarece telecabina cu traseul Balea Lac - Balea Cascada nu functioneaza din cauza vantului puternic, transmite Mediafax. La Balea Lac, stratul de zapada masoara aproape doi metri. Tot din cauza vantului si in Muntii Bucegi 20 de turisti au ramas blocati la Cabana Caraiman. Salvamontistii din Busteni au fost solicitati ieri-dimineata pentru a-i ajuta pe turisti, insa interventia a fost intarziata din cauza vantului si a gerului.

DESTITUIRI - Tariceanu mai pierde un proces
Premierul Tariceanu a fost obligat de instanta sa il repuna in functie pe fostul vicepresedinte si subsecretar de stat la Institutul pentru Memoria Exilului Romanesc, Adrian Niculescu, si sa-i achite acestuia despagubiri. Sentinta vine la circa doua luni dupa un proces similar pierdut de primul-ministru cu fostul sef al ANRC. Niculescu fusese numit la conducerea Institutului la sfarsitul anului 2003, in timpul guvernului Nastase, si a fost revocat in 2005 de Calin Popescu Tariceanu. (Mediafax)

IANUARIE 2007! - "Concedieri" in minerit
Un numar de 4.151 de salariati din cinci companii miniere subordonate sau aflate in coordonarea Ministerului Economiei si Comertului (MEC) vor fi disponibilizati in luna ianuarie, dupa ce au primit deja preaviz in luna decembrie. "Concedierile" se fac de la Compania Nationala a Metalelor Pretioase si Neferoase Remin Baia-Mare, 2.500 de persoane, Cuprumin Abrud, 760, Societatea Nationala a Carbunelui Ploiesti, 601, Minbucovina Vatra Dornei, 200, si Baita Stei, 90. Restructuratii vor primi plati compensatorii, potrivit unui proiect de HG elaborat de MEC.

"FURTUL SECOLULUI" - Doi ani de proces inutil
Dosarul supranumit "Furtul secolului" se intoarce la prima instanta dupa doi ani de la demararea procesului. Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat rejudecarea cazului in care inculpatii Petru Nica, Gabriel Velescu si Aurelian Paven sunt acuzati ca au furat aproximativ 100 de miliarde ROL dintr-o masina blindata. Pentru a obtine aceasta decizie, cei trei condamnati la cate 14 ani de inchisoare au invocat numeroase nereguli procedurale si incalcarea dreptului lor la aparare. (M. Pasa)

ORADEA - Lichidari cu iz de coruptie
Un lichidator judiciar si un consilier al Primariei Oradea au fost arestati pentru 20 de zile de Tribunalul Bihor pentru fapte de coruptie. In cadrul unei lichidari judiciare, Gabriel Cosmin Salajan a pretins si primit 45.000 RON pentru a atribui un imobil partii vatamate. Banii primiti cu titlu de mita au fost dati prin intermediul consilierului de primarie Nicolae Gherman, iar flagrantul a fost organizat vineri de procurorii DNA Oradea. (Violeta Fotache)

PESTA PORCINA - Crescatorii cer sistarea vaccinarii
Crescatorii de porci cer autoritatilor sa opreasca vaccinarea animalelor din complexe impotriva pestei, din cauza ca programul le provoaca pierderi importante. Ei vor ca fermele sa fie declarate libere de pesta, astfel incat sa poata vinde carne pe piata europeana. "Pentru ca vaccinarea sa fie eficienta, trebuie repetata, iar legea spune ca numai la 12 luni de la incheierea vaccinarii vom putea exporta in UE, ceea ce inseamna ca nici la anul nu vom putea sa livram in state europene", a declarat Gheorghe Caruz, presedintele Patronatului Carnii de Porc.

BANI - Alocatia a ajuns la 25 de lei
De luna aceasta, cuantumul alocatiei de stat pentru copii a fost majorat cu un leu, ajungand la valoarea de 25 de lei. Exceptie fac copiii de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copiilor cu handicap, pentru care alocatia este de 200 de lei pe luna.

Gabi Boholt/JURNALUL NATIONAL

ACCIDENT. Vantul puternic de ieri a luat pe sus acoperisuri, a doborat panouri publicitare si a rupt copaci in mai multe localitati din tara. In Bucuresti, o creanga dintr-un copac a cazut pe Soseaua Kiseleff chiar in fata unui maxi-taxi. Soferul a pierdut controlul volanului si a intrat in pom. Conducatorul auto, o femeie si un copil aflati la bord au fost raniti usor. (Lucian Florea)
×
Subiecte în articol: observator cauza