România nu va putea să-şi respecte angajamentele luate la începutul anilor 2000 în faţa Comisiei Europene în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor.
Gropile de gunoi din ţară se vor închide una după alta, iar autorităţile nu au făcut demersuri pentru construirea unor deponeuri ecologice.
Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, România a negociat şi s-a angajat ca până în iulie 2009 să închidă toate gropile de gunoi comunale, iar alte aproape 80 de gropi din oraşe urmează să fie închise în cursul acestui an. Restul depozitelor vor trebui închise în cursul anului 2010. În locul acestor gropi, România ar fi trebuit să amenajeze deponeuri ecologice, conforme cu standardele europene.
Pentru investiţii în acest domeniu, Comisia Europeană pune la dispoziţie 1,1 miliarde de euro, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. În caz contrar, Comisia va declanşa procedura de infringement, ţara noastră urmând să fie penalizată cu sume de până la 200.000 de euro pe zi până la remedierea situaţiei constatate. vom cere noi termene de conformare.
Potrivit ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, România nu va reuşi să-şi respecte promisiunile decât în proporţie de 70%. Până acum, doar 10 gropi de gunoi au fost închise, iar din cele 65 de deponeuri ecologice ce ar trebui amenajate, doar 20 există până în acest moment, cu trei luni înainte de expirarea termenului. În 2008 a fost depusă la Bruxelles documentaţia pentru un singur deponeu, de la Bistriţa, iar în cursul acestui an ar urma alte aproape 30 de proiecte, în valoare totală de 200 de milioane de euro.
Situaţia concretă din ţară nu se cunoaşte cu exactitate, ministrul Nemirschi cerând Gărzii de Mediu o informare la nivel naţional. Nemirschi a mai afirmat că va cere noi termene de conformare Comisiei Europene, dar că este puţin probabil ca România să le obţină. Ministrul a mai spus că va transfera amenzile venite de la CE către autorităţile locale care nu şi-au făcut treaba. Citiţi începând de azi în Jurnalul Naţional care este situaţia gropilor de gunoi în principalele oraşe din ţară.
Cu scandal şi poticneli, Craiova şi-a rezolvat totuşi problema gunoiului
După mulţi ani de negocieri, începute pe vremea răposatului primar Vasile Bulucea şi continuate apoi de Antonie Solomon, municipiul Craiova a reuşit să îşi facă o groapă de gunoi ecologică. Bazele afacerii au fost puse în 2002, când firmele Eco Sud şi italienii de la Systema Ecologica au câştigat licitaţia de amenajare a unei gropi de gunoi ecologice la marginea oraşului, în cartierul Mofleni.Groapa, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 36 ha, a fost inaugurată în 2005 şi corespunde normelor europene.
"Durata de viaţă a unei asemenea gropi este de 39 de ani, dintre care au trecut doar patru. Aşa că putem spune că suntem liniştiţi în privinţa gunoiului. Deocamdată, groapa de la Mofleni deserveşte doar municipiul Craiova, însă în curând ea va prelua deşeurile din întreg judeţul Dolj", ne-a declarat Sorin Ciobanu, directorul Serviciului Public de Salubritate Craiova, deocamdată singurul beneficiar al investiţiei.
Chiar şi aşa, pe marginea afacerii dintre Primăria Craiova şi Eco Sud au apărut destule controverse, inevitabile atunci când vine vorba de cheltuiala banilor publici. Ultimul scandal a apărut în toamna anului trecut, când Eco Sud a dat în judecată Consiliul Local, cerând o creştere a tarifului de depozitare a gunoiului de la 15 USD la 35 EUR per tonă, deşi contractul iniţial nu prevedea o asemenea posibilitate.
Până la urmă, scandalul s-a tranşat la masa verde, părţile convenind la o creştere a tarifului de până la 21 EUR. zvonuri despre implicarea
LUI VICTOR PIŢURCĂ
În aceeaşi perioadă, discuţia despre gunoaiele Craiovei a fost asociată cu numele selecţionerului echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă. Acesta şi fratele său, Eugen, deţin o companie care anunţase o investiţie de câteva milioane de euro într-o nouă groapă ecologică, prevăzută cu staţie de sortare, tot undeva la marginea Craiovei. Din cauza crizei sau din alte motive, despre planurile de afaceri ale antrenorului nu s-a mai auzit însă nimic de atunci.
● Mihai Gavrilă
Depozitul ecologic de la Tulcea a fost pus în funcţiune oficial, dar "cu cântec"
Depozitul ecologic de deşeuri din municipiul Tulcea a fost pus în funcţiune în urmă cu două săptămâni, tot atunci fiind închisă şi groapa neconformă de la Agighiol. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 22 de hectare şi are opt celule, patru pentru deşeuri municipale şi alte patru pentru deşeuri periculoase, capacitatea totală fiind de aproximativ 2,8 milioane de metri cubi. Se estimează că depozitul ecologic va asigura spaţiu de depozitare pentru următorii 25 de ani.Investiţia a început în 2005 şi a fost realizată de firma Ecorec Bucureşti, câştigătoarea licitaţiei, firmă care s-a angajat să efectueze şi închiderea gropii de gunoi neconforme de la Agighiol.
LIPSA UNEI PERDELE VEGETALE ÎN VECINĂTATEA GROPII
Punerea în funcţiune a depozitului ecologic de deşeuri a fost însă una "cu cântec". Deşi Agenţia de Protecţie a Mediului Tulcea a autorizat această investiţie încă din luna octombrie a anului trecut, Primăria municipiului nu a fost de acord ca aceasta să fie inaugurată. În opinia reprezentanţilor autorităţii locale, firma Ecorec nu a îndeplinit mai multe condiţii impuse în caietul de sarcini, una dintre acestea fiind şi lipsa unei perdele vegetale în imediata vecinătate a gropii de gunoi. Acesta este şi motivul pentru care Primăria municipiului a cerut Gărzii de Mediu şi Agenţiei de Protecţie a Mediului Tulcea să verifice dacă firma Ecorec respectă condiţiile impuse de legislaţia europeană. Controlul a fost efectuat ieri, iar concluziile vor fi făcute publice abia zilele următoare. Neoficial, atât Garda de Mediu, cât şi APM au căzut de acord că Ecorec ar respecta cerinţele de mediu, însă Primăria le contestă.
În ceea ce priveşte preţul pe care firma Ecorec îl solicită locuitorilor municipiului Tulcea, acesta este 15 euro pe tonă pentru populaţie şi 20 euro pe tonă pentru agenţii economici. Tot neoficial, Primăria Tulcea nu este de acord cu preţul practicat de firma Ecorec, considerându-l unul dintre cele mai mari din ţară.
● Florenţa Gavrilă
Citește pe Antena3.ro