x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, lider în UE la creşterea costurilor cu forţa de muncă şi în trimestrul patru din 2018

România, lider în UE la creşterea costurilor cu forţa de muncă şi în trimestrul patru din 2018

19 Mar 2019   •   13:32
România, lider în UE la creşterea costurilor cu forţa de muncă şi în trimestrul patru din 2018

Costul total al forţei de muncă în România a înregistrat cea mare creştere în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), în trimestrul patru din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017, conform datelor publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Costul orar al forţei de muncă a crescut în ultimele trei luni din 2018 cu 2,8% în Uniunea Europeană şi cu 2,3% în zona euro, comparativ cu perioada similară din 2017. În trimestrul trei din 2018 s-a înregistrat un avans de 2,6% în UE şi de 2,5% în zona euro.

În trimestrul patru din 2018, cel mai semnificativ avans anual a fost raportat în România (13,1%), Letonia (11,8%), Portugalia (10,3%) şi Lituania (10,2%), singura scădere fiind în Malta (minus 0,5%).

Este al 11-lea trimestru consecutiv în care România înregistrează cea mai mare creştere anuală a costurilor cu mâna de lucru din UE, chiar dacă este vorba de un ritm de creştere mai mic decât avansul anual de 13,9% înregistrat în trimestrul al treilea.

În trimestrul patru din 2018, avansul costurilor cu forţa de muncă în România se datorează în principal creşterii cu 21,4% a costului orar al forţei de muncă în domeniul non-business. Pe sectoare ale economiei, în România, costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 16,7% în construcţii, cu 10,4% în servicii şi cu 8,9% în industrie. AGERPRES

×
Subiecte în articol: forta de munca