x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, locul doi în lume la numărul serverelor ilicite

România, locul doi în lume la numărul serverelor ilicite

26 Noi 2008   •   00:00
România, locul doi în lume la numărul serverelor ilicite

Ţara noastră a găzduit 13% dintre serverele ilicite prin care s-au desfăşurat activităţi infracţionale în perioada 1 iulie 2007 – 30 iunie 2008, ocupând locul doi pe plan mondial, după SUA, unde au fost înregistrate 41% din totalul servelor de acest tip, potrivit unui raport al Symantec.



Valoarea totală estimată a bunurilor scoase la vânzare în economia subterană, în perioada monitorizată de către Symantec, a fost de 276 milioane de dolari. Suma a fost calculată folosind preţurile cerute de către vânzători pentru produse şi servicii şi estimând cât vor avea aceştia de câştigat în cazul în care ar lichida întregul stoc. Anunţurile ce vizează comercializarea informaţiilor privind cărţi de credit sunt cel mai des întâlnite, reprezentând 31% din total. Preţurile de vânzare ale acestora variază între 0,10 și 25 dolari per card, în timp ce suma medie de pe carduri, conform observaţiilor producătorului de soluţii de securitate Symantec, este de 4.000 de dolari. De asemenea, aceasta a fost categoria cea mai solicitată, cu 24% din totalul cererilor. Valoarea potenţială în economia ilicită a datelor de pe cardurile de credit în perioada studiului a fost de 7 miliarde de dolari. "Popularitea datelor despre cărţile de credit se datorează uşurinţei cu care se pot obţine şi utiliza. Acestea pot fi folosite pentru tranzacţii online, situaţie în care atât comercianţii cât şi emitentul cardurilor respective au dificultăţi în a identifica tranzacţiile frauduloase", a declarat directorul reprezentanţei din România a Symantec, Gabriel Tomescu.

CONTURI PIRATATE
. În perioada monitorizată, America de Nord a găzduit cel mai mare număr de servere ilicite, reprezentând 48% din totalul acestora, regiunea EMEA a găzduit 38% dintre servere, Asia-Pacific 12% şi America Latină 5%. Locaţiile geografice ale acestor servere se modifică în mod constant pentru a se evita detectarea şi anihilarea lor. O a doua categorie importantă de informaţii comercializate se referă la conturi bancare, reprezentând 20% din totalul anunţurilor. Conturile bancare se vând cu preţuri cuprinse între 10 și 1.000 dolari, iar balanţa medie a acestora este de 40.000 de dolari. Valoarea totală estimată a conturilor piratate, obţinută pe baza preţurilor cerute şi a balanţelor acestora, se ridică la 1,7 miliarde dolari. Popularitatea acestor informaţii se datorează perioadei foarte scurte în care se pot obţine câştiguri foarte mari. Într-un asemenea caz, un cont a fost golit complet către destinaţii necunoscute în mai puţin de 15 minute. Symantec a lansat documentul "Report on the Underground Economy", care evidenţiază o economie subterană ce s-a transformat într-o piaţă globală matură şi eficientă, în care bunurile furate şi serviciile de fraudare sunt comercializate în mod frecvent. Raportul a fost realizat pe baza datelor colectate de către STAR (Symantec’s Security Technology and Response) de pe serverele economiei subterane, în perioada 1 iulie 2007 – 30 iunie 2008.
Mediafax

×
Subiecte în articol: romania dolari