Cu doar trei zile înainte de expirarea termenului privind ecologizarea a peste 2.000 de gropi de gunoi, autorităţile de la Bucureşti fac socoteli pe marginea declanşării procedurii de infrigement pe acest sector de mediu.
Potrivit datelor Gărzii Naţionale de Mediu, la 1 iulie 2009 existau 2.297 de depozite neconforme pentru deşeuri, scrie Agerpres. Silvian Ionescu, şeful instituţiei, a declarat că România nu poate negocia termenul de 16 iulie a.c. şi că procedura efectivă de sancţionare ar putea fi declanşată abia din aprilie 2010.Ecologizarea depozitelor de deşeuri neconforme trebuie să aibă loc până cel târziu pe data de 16 iulie 2009, conform cerinţelor Uniunii Europene (UE), în caz contrar oficialii de la Bruxelles urmând să transmită autorităţilor române notificarea de infrigement.
GNM a anunţat că, la data-limită, va inventaria depozitele neconforme, iar autorităţile locale care nu s-au aliniat cerinţelor UE vor fi sancţionate cu amenzi ce pot ajunge până la 100.000 de lei.
În privinţa penalizărilor pe care România le-ar putea primi din partea CE, Ionescu preciza, la finele lunii mai, că 'după estimările noastre mai vechi, s-ar situa la 200.000 euro pe zi şi care, potrivit ministrului mediului, Nicolae Nemirschi, va fi transferată autorităţilor locale care nu şi-au îndeplinit obligaţiile'.
Sancţiunile europene se decid în urma unui proces în care statul român şi CE se judecă la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, precedat de o serie de avertismente şi ultimatumuri de conformare din partea UE.
În prezent, există 7.068 de spaţii de depozitare rurale, dintre care au fost reabilitate sau închise 1.304. De asemenea, 1.393 de comune şi-au organizat un sistem de ridicare a deşeurilor de la populaţie, iar 896 de comune au constituit asociaţii pentru a accesa fonduri europene necesare reabilitării ori închiderii gropilor de gunoi rurale, construirii de staţii de transfer al deşeurilor sau alte investiţii de gestiune a deşeurilor. De asemenea, există 139 de depozite mici de deşeuri neconforme în zona urbană, care nu au perioadă de tranziţie, astfel că la 16 iulie 2009 trebuie să îşi sisteze activitatea. Dintre acestea, doar 74 au fost închise.
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, susţinea, în timpul derulării 'Săptămânii Mediului Tău', că numai 70-80 la sută din totalul gropilor de gunoi comunale vor fi închise până la data-limită, ceea ce va atrage cu siguranţă declanşarea procedurii de infringement.
România poate să acceseze, în perioada 2007-2013, potrivit Programului Operaţional Sectorial de Mediu, fonduri europene în valoare de 1,1 miliarde euro pentru realizarea de depozite ecologice. (V.A.)