x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România pe ultimele locuri în UE la transplantul de celule stem

România pe ultimele locuri în UE la transplantul de celule stem

11 Oct 2019   •   10:11
România pe ultimele locuri în UE la transplantul de celule stem

Peste 30.000 de pacienţi din Uniunea Europeană au beneficiat în 2017 de un transplant de celule stem, cele mai multe cazuri de transplant fiind înregistrate în Germania (7.700), Franţa (5.500), Italia (5.100) şi Marea Britanie (3.800), arată datele publicate vineri de Eurostat.

Ajustată însă la populaţia statelor membre, rata transplanturilor de celule stem este cea mai mare în Luxemburg, cu 19,8 cazuri de transplant de celule stem la 100.000 de locuitori, urmat de Germania (9,3), Italia (8,5), Franţa (8,3), Suedia (8,1) şi Lituania (8).

La polul opus, sunt Malta şi Slovenia, ţări unde în 2017 nu s-a înregistrat niciun caz de transplant de celule stem, urmate de România cu o rată de 1,6 cazuri de transplant de celule stem la 100.000 de locuitori, Bulgaria (2) şi Cipru (2,3).

În cifre absolute, în anul 2017 în România au fost înregistrate 320 de cazuri de transplant de celule stem, mai multe decât în Irlanda şi dublu faţă de numărul înregistrat în România în anul 2014.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: transplant celule stem