x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, progres spectaculos în controlul consumului de tutun

România, progres spectaculos în controlul consumului de tutun

de Monica Cosac    |    24 Mar 2017   •   16:19
România, progres spectaculos în controlul consumului de tutun
Sursa foto: artemisphoto/Getty Images/iStockphoto

În 2016, România a realizat cel mai mare salt pozitiv înregistrat vreodată de o țară, de 12 locuri, în domeniul politicilor de control al consumului de tutun, conform Scalei Politicilor de Control al Consumului de Tutun. Raportul dat publicității ieri, în cadrul celei de-a 7-a Conferințe Europene Tobacco or Health, prezintă rezultatele activităților de implementare a politicilor privind controlul consumului de tutun în 35 de țări europene. Saltul de 12 locuri al României, de pe locul 19 în 2013 pe locul 7, este apreciat în acest raport ca fiind un progres spectaculos, care se datorează adoptării legislației de interzicere a fumatului în spațiile publice închise, adoptării Directivei Europene privind produsele din tutun, precum și inițierii celei mai ample dezbateri pe teme de sănătate în spațiul public o dată cu modificările legislative. “România se alătură, astfel, grupului-lider al țărilor europene care prioritizează și acordă atenția cuvenită luptei cu consumul de tutun ca una din dependențele cu efecte devastatoare asupra sănătății publice”, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii. Raportul este publicat la fiecare 3 ani, ultimul fiind dat publicității în anul 2014.

×