x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "România şi criză sentimentală"

"România şi criză sentimentală"

02 Oct 2009   •   00:00

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat aseară la şedinţa de reconfirmare a sa în funcţie că România trece printr-o "criză sentimentală" cauzată de "doamna Elena".



"Din păcate ne confruntăm şi cu o criză sentimentală şi am să mă refer la doamna Elena... doamna Elena. Noi de fapt nu ne dăm seama, poate ne dăm, dar nu spunem sau poate spunem, dar nu suntem crezuţi, sau poate o serie de români din această ţară nu pot să creadă că este adevărat că într-adevăr un om într-o funcţie foarte importantă, instituţia prezidenţială, să fie condus de Elena. A propus-o ministru, a vrut să o facă şi prim-ministru, dar s-a încurcat un pic", a afirmat primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, făcând referire la ministrul Turismului, Elena Udrea.

×
Subiecte în articol: observator