x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sacrificii de lider. Criza le-a scurtat sau chiar tăiat vacanţele politicienilor europeni

Sacrificii de lider. Criza le-a scurtat sau chiar tăiat vacanţele politicienilor europeni

de Istvan Deak    |    15 Sep 2013   •   13:51
Sacrificii de lider. Criza le-a scurtat sau chiar tăiat vacanţele politicienilor europeni

Criza i-a determinat pe liderii din Europa de Vest să renunţe la tradiţionalele vacanţe prelungite de vară, politicienii optând în această perioadă pentru repausuri de scurtă durată, petrecute aproape de capitalele ţărilor lor, cu telefonul şi laptopul la îndemână.

Hollande, mai pe lângă casă

Preşedintele francez Francois Hollande şi-a luat numai o săptămână de concediu, pe care a petrecut-o într-o vilă deţinută de Guvern, şi care este situată la 20 de minute de Paris. Mai mult, liderul socialist de la Paris le-a cerut miniştrilor săi să nu se îndepărteze prea mult de Capitală în timpul concediului, potrivit postului de televiziune Bloomberg. "O perioadă de odihnă fără să vă rupeţi de lucru", le-a recomandat Hollande membrilor Cabinetului.

Guvernul francez pregăteşte pentru luna septembrie un proiect de restructurare a sistemului public de pensii şi noi reduceri ale cheltuielilor publice. De altfel, Franţa şi-a revizuit în jos previziunile de creştere economică pentru 2014 şi a promis tăieri bugetare „fără precedent”, recunoscând că nu îşi va atinge în acest an obiectivul de reducere a deficitului bugetar, convenit cu Uniunea Europeană, comentează France Presse.

În perspectiva adoptării bugetului pentru 2014, premierul Jean-Marc Ayrault a anunţat economii „fără precedent” la cheltuielile publice, de 15 miliarde de euro, faţă de 14 miliarde prevăzute, potrivit sursei citate.

Patru zile de concediu pentru premierul grec

În Italia, premierul Enrico Letta a dat asigurări că fie el, fie vicepremierul vor fi prezenţi la Roma pe toată durata lunii august.

La Atena, premierul Antonis Samaras şi-a luat un concediu de numai patru zile în această vară, pe care l-a întrerupt pentru a-l demite pe şeful fondului de privatizare a activelor statului, nemulţumit de rezultatele instituţiei.

Cancelarul german Angela Merkel a optat în această vară pentru două săptămâni şi jumătate de concediu, petrecute însă casă şi în Alpii Italieni, la o oră de zbor de Berlin. E drept, doamna Merkel a fost mai preocupată de campania electorală pentru alegerile din 22 septembrie decât de odihnă.

Tradiţie învinsă de criză

Vacanţa prelungită de vară, o tradiţie în cultura europeană, pare că a fost învinsă de criză, la şase ani după ce concediul fostului preşedinte al Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet a fost întrerupt de primele semne ale crizei financiare mondiale. "Criza a impus moda unor vacanţe mai scurte pentru liderii europeni. Totodată, în contextul crizei, alegătorii se simt tot mai îndreptăţiţi să-şi judece aleşii după astfel de criterii", comentează pentru Bloomberg un analist de la Bruxelles.

Noile obiceiuri de vară ale liderilor europeni contrastează cu vacanţele lungi, obişnuite în deceniile care au trecut.

Cum era înaintea crizei

În cei 16 ani petrecuţi în funcţia de cancelar al Germaniei, Helmut Kohl şi-a luat aproape în fiecare vară un concediu de patru săptămâni, petrecut de obicei la Lacul Wolfgangsee, în Austria.

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a rămas în vacanţă la Quebec în vara anului 2003, când Franţa era asediată de un val de căldură care a ucis 11.000 de oameni în două săptămâni.

Alte obiceiuri

Pe lângă scurtarea vacanţelor, criza a schimbat şi obiceiurile de călătorie ale şefilor de stat şi de guvern. Concediile în locaţii exotice au fost înlocuite de sejururi în apropierea capitalelor, pentru a permite revenirea rapidă la birou în caz de urgenţă, iar sandalele şi ochelarii de soare sunt acum însoţite de telefon şi de laptop.

Prima lovitură aplicată vacanţei europene a venit în vara anului 2007, când Jean-Claude Trichet a plecat în concediu cu un accesoriu neobişnuit: un fax, folosit pentru a coresponda cu colegii de la Frankfurt. Un an mai târziu, în august 2008, liderii europeni şi-au petrecut vacanţele de vară cu ochii pe telefoane, în săptămânile tensionate din perioada premergătoare falimentului Lehman Brothers.

Unii păstrează tradiţia

În pofida poftei de muncă pe timp de vară manifestată în ultimii ani de liderii europeni, impactul real al prezenţei lor este greu de cuantificat, din moment ce Parlamentele sunt în vacanţă în această perioadă, iar funcţionarii publici sunt greu de găsit.

Unii lideri europeni păstrează tradiţia. Premierul britanic David Cameron a avut patru vacanţe începând din luna mai, inclusiv o vizită în Spania, două săptămâni petrecute în Portugalia, o călătorie în Scoţia, pe insula Jura, şi câteva zile la Cornwall, în sud-vestul Angliei. Ministrul finanţelor George Osborne şi-a petrecut vacanţa din acest an în Statele Unite.

Premierul finlandez Jyrki Katainen şi-a luat patru săptămâni de concediu în luna iulie, petrecând cea mai mare parte a vacanţei în Statele Unite, cu familia.

O vară mai liniştită

Vara anului 2013 este cea mai liniştită din ultimii 6 ani pentru liderii europeni, având în vedere ieşirea din recesiune a zonei euro în trimestrul al doilea, însă creşterea economică se menţine apoape de zero, iar şomajul continuă să evolueze la cote alarmante, în special în Grecia şi Spania. În Grecia, rata şomajului a urcat, în iunie, la nivelul record de 27,9%, de la 27,6% în mai, reflectând adâncirea recesiunii după anii de austeritate impuşi în schimbul asistenţei financiare. În Spania, numărul şomerilor înregistraţi este de 4.698.783 în luna august, rata şomajului situându-se în jurul a 25,5%.

×