x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Școala gimnazială din Valea Grecului a primit numele învățătorului Nicolae Popa

Școala gimnazială din Valea Grecului a primit numele învățătorului Nicolae Popa

de Cristinel C. Popa    |    16 Aug 2015   •   17:23
Școala gimnazială din Valea Grecului a primit numele învățătorului Nicolae Popa
Sursa foto: Foto: Cristinel C. Popa

În satul vasluian Valea Grecului a avut loc recent un eveniment important. școala din localitate a primit numele învățătorului Nicolae Popa, un dascăl și director de școală model pentru cadrele didactice din Moldova în anii ’40-’60, dar și pentru cei de astăzi.

Frumoasă localitate, cunoscută la nivelul întregii țări prin familiile cu mulți copii și implicit printr-un număr mare de școlări, a fost vizitată în acei ani de președintele Ceaușescu.

Astăzi, frumoasa școală, construită recent din temelii cu fonduri europene, e o bijuterie arhitectonică. Copiii din localitate vor păși în noul an școlar, în proaspătul lăcaș, schimbat nu numai că înfățișare, ci și că denumire. Din cauză arșiței, prea puțâne “mame eroine” au putut participa la ceremonia de inaugurare a noii denumiri. S-au bucurat însă de festivitate colectivul de profesori din localitate, alături de săteni.


Foto: Cristinel C. Popa

“Nicolae Popa, învățătorul ce dă noul nume al școlii a primit toate gradațiile de merit din învățământ, fiind în dese rânduri dat ca model de inspectorii școlări vasluieni. Aceștia erau mulțumiți de bună administrare și întreținere a școlii, dar și de activitatea școlară, vreme de câteva decenii, cât a durat directoratul învățătorului Popă (aproape 30 de ani), domnia sa înregistrând unul dintre cele mai longevive mandate în școlile din județul Vaslui”, a spus directorul unității de învățământ, profesor Mihaela Antici.


Foto: Cristinel C. Popa

Nepotul învățătorul Nicolae Popa, după ce a mulțumit cu căldură Consiliului Profesoral, în frunte cu director prof. Mihaela Antici, primarului comunei Duda-Epureni - Chiriac Petrică și consilierilor locali, a evocat figura celui care a fost învățătorul și directorul ce dă numele instituției de învățământ din Valea Grecului.


Foto: Cristinel C. Popa

“Bunicul copiilor mei, în calitate de dascăl, prin talent și dedicație, a format multe generațîi de elevi, unii dintre ei și-au desăvârșit studiile la universități importante, majoritatea având o carieră împlinită. Eu, şoția directorului - învățător Cezar Popa, fiul lui Nicolae și al Nadejdei Popa, sunt mândră de socrul meu Nicolae Popă, al cărui nume a fost dat unitățîi de învățământ. Mândri sunt și vor fi și fiii, nepoții și strănepoțîi de el, pentru că am avut cu toții de învățăt de la el multe lucruri bune, ce le-am aplicat în cariera didactică și în afara acesteia. Exemplu îl am când am fost inspectată de la Ministerul învățământului din Bucureșţi, de domnul Blaj, care a spus că este impresionat de faptul că într-un cătun atât de mic, se țin lecții așa de frumoase și copiii răspund corect, comparabil cu cei din clasa nepotului său de la București”, a spus învățătoarea pensionară Maria Popa.


Foto: Cristinel C. Popa

Au participat la ceremonie, alături de membrii familiei lui Nicolae Popă (învățătoarea Maria Popă și fiii săi, Ovidiu și Cristinel), primarul comunei Chiriac Petrică, cadre didactice și săteni: Mihaela Antici (director), Laurențiu Antici, Reveica Macovei, Săndița Avram, Ghenășacu, Aurica Pătrașcu, Cristina Trifan, Ecaterina Carp, Emil Costinescu și alții.


Foto: Cristinel C. Popa

La final, cei care s-au bucurat de regăsire, s-au fotografiat în făța lăcașului nou împodobit cu proaspăta denumire a școlii. Evenimentul a făcut parte din vastul program de sărbătorire a zilei comunei Duda-Epureni, comună din care face parte și satul Valea Grecului.

×