x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SE ANUNŢĂ PLOI/Avertizare cod galben

SE ANUNŢĂ PLOI/Avertizare cod galben

de Dan Panaitescu    |    05 Mar 2009   •   00:00

ANM a emis o atenţionare cod galben pentru cantităţi de apă însemnate şi intensificări puternice ale vântului. Începând de azi-dimineaţă până mâine dimineaţă, ploile vor cuprinde treptat toate regiunile ţării. În Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea, cantităţile de apă vor depăşi local 25 l... 30 l/m2 şi izolat 50 l/m2.



În acelaşi interval, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze care la rafală vor depăşi 70 km/h în Banat, sudul Crişanei şi al Transilvaniei, Dobrogea şi Moldova, iar la munte 90 km/h. În judeţele menţionate vor fi din nou cantităţi însemnate în a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi pe parcursul zilei de sâmbătă, astfel că şi prefecturile au fost avertizate.

ALUNECĂRI DE TEREN
Marţi seară pe raza localităţii Dăroaia (Alba) s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de aproximativ 10 metri. Specialiştii au stabilit că alunecarea ar putea pune în pericol mai multe gospodării din zonă, expuse de fiecare dată când apar precipitaţii abundente. Râul Crasna a depăşit ieri cota de inundaţii în localitatea sătmăreană Domăneşti, existând riscul ca zeci de hectare de culturi să fie distruse de ape.


Vremea probabilă 5 matie 2009

 Ieri, temperatura aerului a continuat să crească, ajungând la amiază până la 15°C... 16°C în Câmpia de Vest şi în Lunca Dunării. Valorile termice din următoarele zile vor avea variaţii spre scădere sau creştere, în funcţie de gradul de acoperire a cerului şi de precipitaţii. O scădere de temperatură, ca urmare a pătrunderii unui aer puţin mai rece, va fi posibilă în vestul ţării spre sfârşitul săptămânii.

O dată cu acţiunea fronturilor atmosferice dinspre Marea Mediterană se va intensifica vântul şi va atinge viteze mai mari în Banat şi în sudul Crişanei, în sudul Transilvaniei şi în Moldova, dar şi în Dobrogea. Conţinutul de umezeală al formaţiunilor noroase va fi bogat. În plus, în evoluţia dinspre sud către nord a norilor, la impactul cu rama sudică a Carpaţilor Meridionali, cantităţile de apă vor fi mari de joi dimineaţă până vineri dimineaţă şi din nou din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă, aproape cât pentru o întreagă lună martie, în cea mai mare parte a Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, dar şi în dealurile situate în exteriorul curburii Carpaţilor. În condiţii de temperaturi ridicate şi ploi abundente, stratul de zăpadă se va diminua rapid, iar debitele râurilor, care au început deja să crească, cel puţin în Banat, vor creşte şi mai mult.
  • meteorolog Romica Jurca

BUCUREŞTI


Centru: max.: 11°C min.: 6°C
Periferie: max.: 10°C min.: 5°C

Azi (joi):

Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, posibil însemnat cantitativ. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în cursul zilei. Presiunea atmosferică va scădea accentuat.

Mâine (vineri):
Vremea va fi caldă. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua îndeosebi în prima parte a zilei şi din nou noaptea. Vântul va sufla în general moderat. Maxima: 14°C; minima: 3°C.

Poimâine (sâmbătă):

Vremea se va menţine caldă. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua îndeosebi în cursul zilei. Vântul va sufla slab. Maxima: 12°C; minima: 2°C.

LA MUNTE


Azi (joi):
Cerul va fi mai mult noros şi va ploua, iar la altitudini de peste 1.800 m precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cantităţile de apă vor depăşi local 25 l... 30 l/mp. Vântul va prezenta intensificări.

Mâine (vineri):
Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în cea mai mare parte a zonelor montane, iar noaptea mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. La altitudini de peste 2.000 m precipitaţiile vor fi mixte. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă.

Poimâine (sâmbătă):

Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie. Îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla moderat.

METEO EXTREM


Avertizările meteorologice de astăzi sunt în abundenţă pe teritoriul Europei. Începând din nordul continentului, întâlnim cod galben în Norvegia pentru ninsoare, vânt şi pericol de avalanşă. Părţile de sud şi cea centrală a continentului au parte de coduri portocalii pentru patru ţări: Grecia, Italia, Slovenia şi Austria. Avertizările sunt pentru vânt, ploaie şi descărcări electrice în Italia, Grecia şi Slovenia, în timp ce în Austria sunt pentru ploaie şi ninsoare. Ajungem în estul Europei, unde avem cod roşu pentru agitaţie maritimă în Spania. Tot aici mai avem două coduri portocalii, unul pentru ninsoare, iar celălalt pentru vânt. De coduri portocalii pentru vânt şi agitaţie maritimă se "bucură" şi Portugalia, iar avertizarea pentru ninsoare este de cod galben.

PROGNOZA ÎN EUROPA


Cerul va prezenta înnorări în cea mai mare parte a continentului. Va ploua în regiunile centrale şi de sud, unde pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi însemnate. În zona Munţilor Alpi şi a Munţilor Pirinei, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul Europei, ploile, în general slabe cantitativ, se vor semnala izolat, iar în nord vor predomina ninsorile. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor. În sudul continentului vor fi ploi şi descărcări electrice. Temperatura aerului va scădea în Italia, Elveţia şi Austria, iar în rest se va menţine la valori apropiate de cele din ziua precedentă, valori în general normale pentru sfârşitul iernii şi prima decadă a lunii martie. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante faţă de intervalul anterior de prognoză, lucru care nu se va schimba nici în următoarele zile. (meteorolog Romica Jurca)

×
Subiecte în articol: cerul vantul meteo