Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am participat, cred, la o singură şedinţă de partid, în toamna lui 89, înainte de Congresul al XIV-lea al PCR. A fost o experienţă traumatizantă, pentru că atunci a fost “prelucrat”, cum se spunea pe vremea aceea, cazul unor cadre didactice rămase în străinătate. Cu o vădită jenă, cei din prezidiul şedinţei, cadre didactice respectate de noi, studenţii, condamnau actul “trădător” al celor care îndrăzniseră să aleagă libertatea. Din sală, conform scenariului tip al unor astfel de şedinţe, luau cuvîntul alte cadre didactice, spre a susţine condamnarea celor doi sau trei. Cred, deşi nu mai ştiu amănuntele, e o amintire pe care am încercat din răsputeri să mi-o scot din memorie, că au luat cuvîntul şi unii studenţi, pentru a-şi exprima solidaritatea cu înfierarea celor fugiţi.
Am trăit 23 de ani cu iluzia că astfel de manifestări sînt pentru totdeauna uitate, alături de oribilul sistem comunist care le-a inventat, dar se pare că m-am înşelat. Am aflat de la studenţi, încă traumatizaţi de experienţa pe care au trăit-o, că au trecut şi ei prin ceva ce mi-a adus aminte, în chip neaşteptat şi nedorit, tinereţea mea.
Luni, 8 aprilie 2013, în sala de Consiliu a Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, a avut loc, sub conducerea decanului Adrian Cioroianu, o şedinţă de Consiliu, convocată, aparent, pentru a discuta propunerea Departamentului de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei (DIAAIA) de creare, în cadrul Universităţii din Bucureşti, a unei Facultăţi de Studiul Patrimoniului şi de includere a domeniului Studiul Patrimoniului în nomenclatorul Ministerului Învăţămîntului. Şedinţa fusese definită drept un Consiliu lărgit, la care putea participa orice membru al comunităţii academice, inclusiv studenţii. Totul poate părea perfect regulamentar, doar că domnul Cioroianu fixase această şedinţă exact în ziua în care ştia că marea majoritate a colegilor de la Departamentul de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei participă la lucrările Colocviului Internaţional Penser avec les grecs, organizat de Facultatea de Istorie pe care o conduce, cu sprijinul Universităţii din Bucureşti, al Institutului Francez şi al Liceului Francez din Bucureşti. Erau oaspeţi specialişti reputaţi, veniţi de la Sorbona, École des Hautes Études en Sciences Sociales, Conseil National de la Recherche Scientifique din Franţa, colegi din alte universităţi din ţară. Deşi, ca decan, domnul Cioroianu ar fi fost normal să onoreze, măcar simbolic, cu prezenţa domniei sale, această manifestare, de o importanţă indiscutabilă pentru Facultatea de Istorie, deşi fusese rugat să programeze consiliul în altă zi, a preferat, din motive care vor fi evidente din cele ce urmează a fi prezentate, să menţină programerea iniţială.
Ceea ce ar fi trebuit să fie o discuţie deschisă, constructivă, se pare că s-a dovedit a fi o şedinţă de infierare, în cel mai pur stil stalinist, a unor cadre didactice, din motivul că îşi exprimaseră opinii cu care conducerea Facultăţii de Istorie nu era de acord. Am înţeles că au participat puţine cadre didactice, întrucît şi alţi colegi, nu doar cei din departamentul nostru, aveau alte obligaţii, asumate anterior, şi au fost de faţă cîţiva studenţi. Sub conducerea, coordonarea şi cu participarea directă a domnului Cioroianu, colegii din Departamentul de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei au fost acuzaţi, în faţa studenţilor, de complot vizînd distrugerea Facultăţii de Istorie. In corpore, cei 14 membri care şi-au exprimat disponibilitatea de a constitui nucleul unei noi facultăţi în cadrul Universităţii, facultate care îşi propune să aducă în peisajul academic românesc o paradigma modernă, în plină emergenţă pe plan internaţional, par să fi fost acuzaţi de ceva care, în limbajul anilor 50, s-ar traduce prin “deviaţionism” sau “luptă fracţionistă”. Nu pot da mai multe detalii, întrucît am aflat ceea ce s-a întîmplat de la studenţii uluiţi de felul în care profesori de-ai lor au fost călcaţi în picioare, în contumacie, de alţi profesori de-ai lor, în faţa studenţilor.
La început, am vrut să nu cred cele povestite de studenţi, fiindcă nu stă în obiceiul meu să judec în lipsa unor dovezi concrete. Am avut însă confirmarea indirectă a faptului că aşa trebuie să fi stat lucrurile, din articolul publicat de domnul Cioroianu o zi sau două mai tîrziu, din care rezultau exact aceleaşi idei – cei care au o altă părere decît domnia sa au ori interese politice, ori vor să fie decani, şi evident că pun în pericol unitatea de monolit a Facultăţii. Totul agrementat cu atacuri la persoană pe care le consider incomparatibile cu statutul de cadru didactic al Universităţii din Bucureşti.
Şedinţa de prezentare a proiectului introducerii în România a domeniului Studiul Patriomoniului, organizată joi, 11 aprilie, de către Departamentul de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei mi-a lămurit însă motivaţiile profunde ale atacurilor din şedinţa de consiliu şi din presă. A fost evidentă încapacitatea, sau lipsa de dorinţă, a domnului Cioroianu de a înţelege un proiect foarte modern, care pune sub semnul întrebării maniera tradiţională de a trata patrimoniul.
La propunerea unei alte variante de investigare a trecutului, dar şi a prezentului, întrucît patrimoniul se creează continuu (cel actual are o valoare pe care uneori soceitatea încă nu o recunoaşte), la această variantă nouă, încă în construcţie pretutindeni în lume, care să nu o dubleze şi să nu o nege pe cea a istoriei, ci să o îmbogăţească, s-a răspuns cu argumente de autoritate. Mesajul a fost unul de genul - eu sînt decanul Facultăţii de Istorie, nu mi-aţi cerut mie voie să faceţi o altă facultate (în care, se spunea foarte clar în discuţie, ar urma să se predea nu doar istorie, ci mai ales, de către profesori din mai toate domeniile din universitate, şi cunoştinţe de fizică, biologie, chimie, antropologie fizică, statistică, management, etică, politici publice ,etc), nu vă las să o faceţi.
De fapt, acuzele care s-au adus membrilor departamentului din care fac parte, de data aceasta în prezenţa noastră, izvorăsc dintr-o iraţională spaimă de nou, de necunoscut, şi dintr-o incapacitate de a înţelege un demers care nu intră în nişte cadre de gîndire care nouă, din fericire, ne sînt total străine. Îmi pare rău să spun asta, dar reflexele comportamentelor de tip dictatorial se manifestă cu maximă forţă la cineva care a studiat în amănunt cultul personalităţii lui Ceauşescu. O prea mare familiarizare cu subiectul de studiu pare să fi dus la o empatie cu subiectul studiat şi la tentaţia, probabil inconştientă, de a aplica acel model ceauşist în practică, în aprilie 2013, la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.
Felul în care s-a răspuns la o dezbatere teoretică, şi la un proiect intelectual, ca şi manipulările apărute în mediul virtual şi în presă, mă fac să-mi aduc aminte de anul 1990 şi de atitudinea societăţii româneşti pusă în situaţia de a alege între drumul cunoscut, comunist, reprezentat de Ion Iliescu, si propunerile noi, de inspiraţie occidentală, oferite de reprezentanţii partidelor istorice. După cum se ştie, românii au ales atunci, sub lozinca “Nu ne vindem ţara”, să rămînă în zona de confort psihologic reprezentată atunci de comunism.
După 23 de ani, conducerea Facultăţii de Istorie, sub lozinca “Nu distrugeţi facultatea de Istorie”, refuză dreptul la o altă opinie celor ce doresc să urmeze un alt drum. Care nu l-ar înlocui pe cel propus de Facultatea de Istorie de astăzi, pe care ei îşi doresc să o servească în continuare, ci ar merge, uneori, paralel cu acesta, alteori s-ar îndepărta, dar ar duce spre un ţel comun – sporul de cunoaştere. Încremenirea în proiect nu poate aduce beneficii nici Facultăţii de Istorie, nici Universităţii din Bucureşti, nici societăţii româneşti în ansamblul ei.
Citeste şi Scrisoare deschisă a comunităţii academice din Facultatea de Istorie
Răspunsul DEPARTAMENTULUI DE ISTORIE ANTICĂ, ARHEOLOGIE ŞI ISTORIA ARTEI
Citește pe Antena3.ro
