x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatorii modifică Regulamentul în privința ridicării imunității parlamentare

Senatorii modifică Regulamentul în privința ridicării imunității parlamentare

07 Noi 2022   •   14:07
Senatorii modifică Regulamentul în privința ridicării imunității parlamentare

Raportul cu privire la ridicarea imunităţii oricărui senator va cuprinde toate argumentele, atât în favoarea aprobării cererii, cât şi pe cele împotriva aprobării acesteia, au decis, luni, membrii conducerii Senatului referitor la modificarea care trebuie operată în Regulamentul Senatului.

„Am primit o solicitare din partea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, cu o rugăminte pe care am decis în unanimitate în Biroul permanent să o punem foarte repede în aplicare. Această rugăminte se referă la evaluările pe care Comisia Europeană le-a făcut de-a lungul vremii cu privire la România, cu privire la situaţia Regulamentului Camerei, al Senatului", a declarat Alina Gorghiu.

Ea precizează că o astfel de modificare a fost deja operată în regulamentul Camerei Deputaților.

„Avem o evaluare cuprinsă atât în MCV-ul din 2021, cât şi în cel privind statul de drept din 2022 care spune în fwelul următor, iar aici laud Camera Deputaţilor pentru că şi-a pus în acord Regulamentul de procedură cu prevederile Comisiei de la Veneţia din 2019, şi anume faptul că s-au modificat prevederile pentru a se furniza, aşa cum cere Comisia de la Veneţia, motivele în temeiul cărora se adoptă deciziile Parlamentului cu privire la ridicarea imunităţii. Ca atare, astăzi, Senatul, pentru că nu vrem să întârziem absolut deloc să punem în acord şi noi Regulamentul cu cele prevăzute în opinia Comisiei de la Veneţia - vă mărturisesc că nu ştiu de ce nu s-a întâmplat până acum - dar astăzi o vom face”, adaugă Gorghiu.

Alina Gorghiu menționează că regulamentul ar putea fi modificat în cursul zilei de luni.

„La ora 14,00 este şedinţa Comisiei de regulament, ceea ce înseamnă că la ora 15,00 vom vota această modificare a Regulamentului care spune un lucru simplu şi anume că vom avea o nouă prevedere în Regulamentul Senatului care va spune în felul următor: Raportul cu privire la ridicarea imunităţii oricărui senator va cuprinde toate argumentele, atât în favoarea aprobării cererii, cât şi pe cele împotriva aprobării acesteia. Şi textul continuă ca cel de la Cameră, aşa cum Comisia de la Veneţia ne solicită. Cred că este o modificare binevenită, care să mai elimine un punct ce ar putea fi considerat vulnerabilitate de către Comisia Europeană atunci când evaluează situaţia justiţiei din România, situaţia ridicării imunităţii parlamentarilor şi aşa mai departe”, conchide Gorghiu.

(sursa: Mediafax)

×