x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sibiul, promovat la Târgul de Turism din Tel Aviv

Sibiul, promovat la Târgul de Turism din Tel Aviv

10 Feb 2020   •   11:59
Sibiul, promovat la Târgul de Turism din Tel Aviv
Sursa foto: antena1

Primăria Sibiu a anunţat că va promova, pentru prima dată, municipiul la Târgul Internaţional de Turism de la Tel Aviv (Israel), care va avea loc în marţi şi miercuri.

"În perioada 11-12 februarie, Primăria Sibiu va prezenta pentru prima dată Sibiul la Târgul Internaţional de Turism din Tel Aviv ( Israel), un târg care în anul 2019 a primit aproximativ 27.000 de vizitatori", se arată în comunicatul de presă al Primăriei Sibiu.

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a spus că târgul din Israel reprezintă o oportunitate de atrage turişti din această ţară.

"Primăria Sibiu a ales să participe în acest an la târguri de turism şi din alte ţări decât în cele în care participăm de multe ediţii, tocmai pentru că ne dorim să accesăm şi alte pieţe de pe care putem atrage un număr important de turişti. Târgul de Turism din Israel este o oportunitate pentru Sibiu în contextul în care, în ultimii ani, am observat o creştere a numărului de turişti care sosesc în Sibiu din această ţară. În centrul nostru de informare turistică am înregistrat anul trecut peste 2.000 de turişti israelieni", a precizat Astrid Fodor.

La standul României de la Tel Aviv, amenajat pe aproximativ 150 de metri pătraţi, va rula filmul de prezentare a destinaţiei turistice Sibiu, iar reprezentantul Primăriei Sibiu va oferi vizitatorilor informaţii despre evenimentele specifice oraşului, obiectivele turistice, cultura şi patrimoniul Sibiului, dar şi hărţi şi broşuri de promovare în limba engleză. De asemenea, Sibiul va fi promovat şi prin participarea la conferinţa de presă din cadrul târgului, printr-o prezentare a atracţiilor Sibiului şi a potenţialului turistic.

"Precizăm că, în perioada 22-26 ianuarie, destinaţia turistică Sibiu a fost promovată şi la Târgul de Turism de la Madrid, prin intermediul reprezentantului Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu. Târgul este foarte apreciat de cei care caută oferte de vacanţă, anul trecut înregistrând 251.000 de vizitatori. Şi la acest târg, Sibiul s-a prezentat cu materiale tipărite de promovare. În plus, pentru a atrage voturi pentru Sibiu în competiţia European Best Destinations 2020, la stand s-a proiectat şi un material video pe această temă şi invitaţia de a vota pentru Sibiu", se mai arată în comunicatul Primăriei Sibiu.

Primăria Sibiu se pregăteşte să participe la următorul eveniment pentru promovarea destinaţiei turistice Sibiu - Târgul de Turism de la Berlin, care se va desfăşura luna viitoare, între 4 şi 8 martie. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: sibiu Târg Turism tel aviv