Interlopul Vasile Fierbântu, alias Sile Pietroi, este cercetat în stare de libertate. De ce? Magistraţii au dat mai multe explicaţii: "Are patru maşini luate în leasing, pe care trebuie să le achite cu 300 milioane lei pe lună". Este declaraţia judecătorului Maria Tripăduş, de la Tribunalul Bucureşti, care a menţionat şi modul defectuos în care procuratura desfăşoară ancheta asupra lui Fierbântu. În plus, Sile Pietroi este cardiac şi nu suportă arestul.
Decizia de cercetare în stare de libertate l-a "afectat" şi colegul de celulă, Gică Pârvulescu, alias Gică Boxeru: "Pentru că nu s-a făcut dovada de către organul de anchetă a sustragerii de la anchetă a celor doi inculpaţi, faţă de faptul că inculpatul Fierbântu Vasile s-a prezentat la Curtea de Apel Bucureşti la judecarea recursului, apoi s-a predat în vederea arestării, instanţa consideră că nu există pericol concret de sustragere de la cercetări a celor doi inculpaţi". De asemenea, cei doi nu au antecedente penale "care să prezinte pericol concret pentru ordinea publică prin perseverenţă infracţională" şi au de întreţinut copii minori. Probele noi aduse de procuratură pot fi prezentate şi cu cei doi interlopi în libertate, iar hotărârea instanţei este definitivă.
Vasile Fierbântu, zis Sile Pietroi sau "Măcelarul din Glina", conduce o grupare infracţională şi a fost arestat în luna iunie, împreună cu alţi 16 membri ai reţelei, toţi căutaţi pentru infracţiuni cu violenţă. După primele audieri, nouă membri ai grupării au fost reţinuţi de procurori. Tâlhăria, lipsirea de liberate, şantajul şi tentativa de omor calificat sunt câteva din actele de violenţă pentru care cei nouă sunt cercetaţi, potrivit Antena3. "Îi place să se bată în stradă, să ştie lumea că el este Sile Pietroi", l-a caracterizat procurorul Maximilian Bălăşescu pe interlop. Potrivit magistratului, Pietroi este cunoscut drept un om foarte stăpân pe situaţie, care nu se pierde când trebuie să aplice cuiva o corecţie. Oamenii săi nu sunt mai prejos şi nu ezită să scoată săbiile şi pistoalele împotriva adversarilor sau a oamenilor nevinovaţi. Dovadă stau înregistrările aflate în posesia procuraturii. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro