Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a prezentat, astăzi, soluţia românească de integrare a serviciului eCall în platforma tehnică a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. Noul sistem eCall va fi obligatoriu, potrivit CE, în toată Europa pentru noile modele de autovehicule începând din ianuarie 2015.
Potrivit şefului Serviciului Apel Unic de Urgenţă 112 din cadrul STS, col. Dănuţ Popescu, avantajul major al acestui sistem este transmiterea automată şi imediată a apelului de urgenţă în cazul unui accident grav, maşina fiind cea care transmite apelul, şi nu ocupanţii maşinii.
Mai mult decât atât, informaţiile care ajung la dispeceratul 112 conţin un set minim de date care ajută la localizarea accidentului şi informarea forţelor de intervenţie cu date suplimentare, privind tipul vehiculului, numărul de persoane din maşină, direcţia de mers etc.
Sistemul mai permite solicitarea unui ajutor de urgenţă de către oricare dintre ocupanţii maşinii, fără ca aceasta să fi fost implicată într-un accident. Acest lucru se realizează prin simpla apăsare a unui buton instalat la bordul vehiculului.
'STS face un apel pentru utilizarea numai în caz de nevoie a acestui apel, iar dacă se apelează din greşeală, acest lucru va trebui comunicat celor de la 112 înainte de a închide apelul', a precizat reprezentantul STS, col. Sorin Bănică.
Mesajul este preluat de un operator 112, incidentul fiind localizat automat pe hartă pe baza informaţiilor GPS. În acelaşi timp cu poziţionarea, operatorul este avertizat sonor printr-un apel e-call, printr-un mesaj vocal: 'Acesta este un apel e-call, vă rugăm transmiterea datelor'.
Acest lucru ajută operatorul de la 112 să ştie că este un apel e-call şi faptul că urmează deschidere canal vocal după primirea datelor de localizare.
Oficialul STS a mai explicat faptul că, după recepţionarea datelor şi deschiderea canalului vocal, operatorul 112 stabileşte tipul de incident şi îl transferă tuturor agenţiilor responsabile pentru intervenţia la faţa locului - Poliţie, Ambulanţă, ISU. Apelul este recepţionat simultan la dispeceratele agenţiilor, cazul fiind poziţionat automat pe hartă, iar datele fiind disponibile operatorilor.
Dacă dispecerul are nevoie de date suplimentare, are la dispoziţie funcţia de interogare a bazei de date EUCARIS, o bază de date europeană cu date suplimentare despre autovehicule - număr de înmatriculare, proprietarul maşinii, dacă este furată sau nu etc.
După ce au fost recepţionate aceste informaţii, dispecerul va aloca o resursă disponibilă pentru intervenţie şi va transmite datele către echipaj. Datele sunt recepţionate în maşinile de intervenţie, echipajele confirmă primirea misiunii şi pleacă la locul evenimentului.
Pe parcursul intervenţiei, echipajele comunică permanent cu dispeceratele pentru a transmite poziţia, nevoi de suplimentare a intervenţiei.
La finalizarea cazului, echipajul din maşină va transmite către dispecerat faptul că este disponibil pentru o altă intervenţie.
Şeful Serviciului 112 a precizat că această soluţie este integrată în lanţul complet de transmitere a alertei, de la locul accidentului până la echipele de intervenţie.
Avantajul major al acestui sistem constă în faptul că întregul lanţ de procesare a cazului este informatizat. Astfel, reacţia la caz va fi mult mai promptă, în mod deosebit în situaţia în care victima nu poate să comunice cu dispeceratul.
Col. Popescu a mai declarat că preţul acestui sistem nu va influenţa în mod major costul unui autoturism, piaţa indicând undeva între 50 euro şi 100 de euro, potrivit estimărilor mai multor producători.